Monitorul de Suceava

25 de tabere organizate de Asociația Teona Ariana. Cea mai recentă a fost dedicată copiilor și tinerilor cu autism și sindrom Down

Daniela MICUŢARIU

25 de tabere „Respiro” au fost organizate de Asociația Teona Ariana pentru „copii speciali”. Cea mai recentă a fost dedicată copiilor și tinerilor cu autism și sindrom Down. În perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2024,tabăra „Respiro”  pentru copii cu nevoi speciale și pentru părinții acestora, organizată de Asociația Teona Ariana, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, la Vama, „La brazi”, a primit suport financiar de la Consiliul Județean Suceava. Este vorba de acordarea de finanţări nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general  (conform Legii nr. 350/2005).

Tabăra „Respiro” din septembrie - octombrie, spun organizatorii și participanții, „a fost o lecție despre iubire și bucuria din lucruri simple”.

„Ne-am adunat sub același cer, cu inimi deschise și suflete vibrante, am învățat împreună lecții despre curaj, despre frumusețea unică a fiecărui copil și despre importanța incluziunii. Pentru câteva zile, am creat o comunitate în care diferențele ne-au unit, unde fiecare zâmbet a devenit o victorie și fiecare îmbrățișare a adus mai aproape acea lume plină de lumină pe care o dorim pentru toți copiii noștri”, au explicat reprezentanții Asociației Teona Ariana.

Participanții au avut oportunitatea de a se relaxa și de a se bucura de activități interactive, tiroliană, masaj de relaxare, consiliere pentru părinți, foc de tabără etc.

 

·        Emoție și zâmbete

Tabăra nu a fost doar o evadare din rutina zilnică, spun beneficiarii, ci a fost o experiență transformatoare, menită să inspire și să aducă speranță. „Copilașii emanau bucurie și dăruiau îmbrățișări. Emoție, căldură și zâmbete. Sperăm că am putut fi pentru fiecare copil, pentru fiecare părinte, un strop de alinare. Alături de noi au fost și studenți inimoși de la Universitatea <Ștefan cel Mare> din Suceava, care au adus o energie frumoasă și au avut o deschidere deosebită pentru a crea o legătură autentică și profundă cu acești copii minunați și cu părinții lor. În fiecare activitate, fie că a fost un joc creativ, un atelier sau un moment de relaxare, s-a simțit un singur lucru – puterea iubirii și a acceptării necondiționate. Împreună am demonstrat că incluziunea este mai mult decât un concept – este o realitate pe care o putem construi, pas cu pas, cu dragoste și respect”, au mai spus organizatorii.

 

·        Mulțumiri

Ca de fiecare dată, la finalul fiecărei tabere „Respiro”, organizatorii aduc mulțumiri tuturor voluntarilor și oamenilor implicați în acțiunile cu „copii speciali”: Mulțumiri voluntarilor Daniel Strîmbu, Petronela Olariu, Dorina Craveț, Melania-Elena Ursache, Casiana Dumitrița Luca, Emilia-Georgiana Axinte, Andreea-Ioana Mihai, Mariana-Bianca Lupancu, Ilinca-Denisa Sava, Cosmin-Adrian Panac, Gabriela Diana Sava, Marta Prokopiuk, Valentyna Petriuk, Elena Buceac; Mulțumiri studenților Kineto&BFKT: Ana Maria Cohal, Alexandra Agache, Marius Bogdan Nistor, Gabriela Bostan, Chiriloaea Bianca, Andreia Chirilă, Denisa Olariu, Larisa Bartaș, Roxana Croitor; Mulțumiri psihologului Raluca Ciobanu și celei care a coordonat tabăra „Respiro”, Eudochia Pîțu. Transportul participanților la tabără, de fiecare dată, a fost asigurat de firma Tarsin, căreia organizatorii îi mulțumesc.

 

·        Experiență. Mărturia unei studente voluntare

 

Unul dintre studenții voluntari care a participat la cea de-a 25-a ediție a taberei „Respiro” a povestit despre experiența sa cu „copiii speciali”: „Acești copilași m-au învățat ce înseamnă iubirea la un nivel care nu știam că există; fiecare îmbrățișare sinceră, fiecare luare de mână plină de încredere, fiecare mulțumesc au clădit în mine dorința de a fi un om mai bun, au trezit în mine dorința de a fi mai prezentă <aici>, <acum> și de a mă bucura de aproapele meu. Discuțiile cu părinții acestor copii mi-au arătat că, deseori, ne ascundem după un zâmbet și uităm de adevăratele suferințe, uităm că undeva, în lume, alți oameni, ca și noi, se ascund după măști și durerea pe care o simt rămâne îngropată în inimile lor. Mă bucur pentru ocazia de a participa în această tabără și că am putut pune zâmbete reale pe chipurile lor. Mă bucur că am putut fi prezentă, parcă într-un colț de rai, datorită îngerașilor-copii”.

 

·        „Adoptă” un copil altfel și oferă-i o săptămână importantă pentru dezvoltarea lui

 

Pentru ca aceste tabere să poată continua este nevoie de implicarea noastră, a tuturor. Donațiile se pot face către Asociația Teona Ariana Suceava, pentru ca și alți copii cu dizabilități să poată beneficia de tabere, activități și terapii cu specialiști în domeniu: Cont în RON: RO57 BACX 0000 0021 0940 3001;

Cont în EUR: RO30 BACX 0000 0021 0940 3002, deschise a UNICREDIT BANK Suceava. Pentru informații suplimentare, puteți apela cu încredere la telefon +40 754 510 167 sau e-mail ata.suceava@gmail.com Contribuind la tabăra „Respiro” deveniți parte din misiunea nobilă de a „adopta” un copil altfel și de a-i oferi o săptămână importantă pentru dezvoltarea lui.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.