Monitorul de Suceava

2 ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru o șoferiță care a accidentat mortal un bărbat pe trecerea de pietoni

Florin PAIU

Judecătorii de la Câmpulung Moldovenesc au stabilit că o șoferiță care a accidentat mortal un bărbat pe o trecere de pietoni din municipiu poate beneficia de clemență, în sensul că pedeapsa de 2 ani de închisoare, pentru ucidere din culpă, a fost suspendată condiționat, cu aplicarea unui termen de încercare de 3 ani de zile.

Se observă așadar și după termenul de încercare că judecătorii au fost la limită între o pedeapsă suspendată sau cu executare, având în vedere circumstanțele și cât de important ar trebui să fie condusul preventiv în proximitatea unui loc marcat, unde pietonul trebuie să fie suveran.  

Inculpatei i s-au impus mai multe obligații și restricții, printre altele obligația de a presta 90 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei Fundu Moldovei sau în cadrul Primăriei Breaza.

Sentința Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Accidentul cu final tragic pentru un bărbat în vârstă de 71 de ani, localnic, a avut loc pe 11 martie 2021, pe artera principală din Câmpulung Moldovenesc, la trecerea de pietoni din zona fostei Filaturi, în imediata apropiere a Rompetrol.

În ziua respectivă, pietonul a fost lovit în plin de un autoturism Skoda Octavia la volanul căruia era o femeie.

Gigi R. a fost lovit violent și aruncat la aproximativ zece metri de locul marcat. Primele urme de frânare găsite de polițiști la fața locului sunt după locul impactului. Practic, șoferița nu l-a văzut pe pieton și l-a acroșat violent.

Martorii au relatat că o autoutilitară a oprit să acorde prioritate la trecerea de pietoni. Observând că i s-a dat prioritate, bărbatul s-a angajat în traversare. Din păcate, femeia aflată la volanul Skodei, Lidia Lehaci, care venea de pe celălalt sens, pur și simplu a provocat accidentul.

Pietonul a suferit mai multe fracturi, inclusiv de bază de craniu, și nu a mai putut fi salvat.

Judecătorii de la Câmpulung Moldovenesc au mai stabilit ca cele două părți civile din dosar, din familia victimei, să primească daune morale de 70.000 de euro, însă și această latură civilă poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.