Monitorul de Suceava Tragedie

12 ore de săpături în căutarea unui bărbat acoperit de un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână

Florin PAIU

Săparea unei fântâni în satul Călugăreni, comuna Adâncata, s-a terminat tragic după ce un mal de pământ s-a surpat sub un bărbat în vârstă de 43 de ani, localnic, care își amenaja o fântână în curtea gospodăriei. Alarma la 112 s-a dat sâmbătă după-amiază și, din păcate, după ore bune de căutări s-a confirmat un scenariu sumbru.

Victima era îngropată sub o mare cantitate de pământ, la o adâncime de aproximativ 10 metri.  

În primă fază, pompierii militari au intervenit cu trei echipaje cu accesorii specifice și cu sprijinul unei ambulanțe SAJ, cu medic.

Din cauza terenului instabil, la fața locului a fost adus un utilaj greu, pentru a se crea o zonă sigură de acces către victimă.

În astfel de cazuri, după ce trec multe ore de la acoperirea victimei, prioritatea este ca salvatorii să nu fie puși și ei în pericol.

”La ora 05:30, trupul neînsuflețit al bărbatului surprins de un mal de pământ a fost extras și recuperat”, a anunțat duminică dimineață locotenent-colonelul Alin Găleată.

Așadar, pompierii au finalizat misiunea după o muncă de 12 ore.

Din cercetările polițiștilor a rezultat că bărbatul săpa o fântână în curtea sa, fiind ajutat de patru consăteni. Martorii relatează faptul că la un moment dat, în timp ce victima se afla pe marginea fântânii, un mal de pământ s-a surpat, iar acesta a căzut în interior, fiind acoperit de pământ.

Adâncimea aproximativă a fântânii era de aproximativ 10 metri și nu erau introduse încă tuburi de beton.

Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă, în cadrul căruia continuă cercetările.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.