|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava
Asfalt frezat în spic pentru ca șoferi grăbiți să nu mai derapeze în zona unor curbe |
CCI Suceava organizează șase cursuri de formare profesională în mai multe domenii de activitate |
„De-a pururi, Eminescu!”, omagiu emoționant închinat poetului național, la Colegiul Tehnic Rădăuți |
Evenimente culturale, sub genericul ,,Spirit, Sunet și Culoare”, în mai multe localități sucevene din zona Rădăuți |
Incendiu la sauna unei pensiuni din Câmpulung Moldovenesc |
Maestrul Mihai Pânzaru-PIM, printre prieteni, la aniversarea celor 79 de ani |
Mai multe piese clasice și pentru copii, din acest an, în repertoriul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” |
Militar condamnat pentru conducere fără permis și sub influența drogurilor. El este trimis în judecată și pentru trafic de droguri |
Moda şi parfumurile, două embleme ale culturii franceze, subiectul unei acțiuni organizate de Alianța Franceză |
N-ai economisit... vine Dan! |
Noul președinte interimar al AUR Suceava este Dan Filimon |
Pe piața valutară, un euro este pe cale să atingă pragul critic de 5 lei |
Poeta Rita Chirian, invitată, sâmbătă, la Seara de Poezie 2 |
Primarul Rîmbu explică din nou când și de ce se taie copaci în municipiul Suceava |
Rîmbu: Licitația pentru reabilitarea rețelelor de termoficare, reluată pe motiv de ofertă supraestimată cu peste 5 milioane de euro |
Suceava, pe locul 11 în topul celor mai atractive orașe din țară |
Suceava va găzdui cinci olimpiade școlare naționale |
Vaci și cai rămași captivi sub o remorcă răsturnată la marginea E 85 |
Viceprimarul Dan Cușnir prezintă „schema diabolică” în urma căreia a fost amenajat chioșcul Trident de pe Mărășești |
Votul online pentru un concurs, noua metodă de înșelăciune folosită de escroci |
Ziua Culturii Naționale, sărbătorită printr-o paletă bogată de activități la Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți |
Zonele din Suceava unde nu sunt permise proteste sau alte adunări publice |
CSU Suceava participă la turneul internațional de juniori de la Baia Mare din postura de campioană en titre |
Echipa de tenis de masă „Șomuz Fălticeni” promovează tineri talentați și vizează menținerea în Divizia B |
Maya Rotari a atins sferturile Campionatului Național Indoor U 16 |
„Dor de Eminescu…”, la Liceul Tehnologic “Ștefan cel Mare“ din Cajvana |
„Pâinea cea de toate zilele” |