|
|
|
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală
10.000 de euro sunt necesari pentru operația unei fetițe în vârstă de 2 ani care nu poate să-și folosească mâinile |
97 de absolvenți de liceu au absentat de la proba scrisă la limba și literatura română |
Articolul din Monitorul de Suceava i-a urnit pe cei din Primăria Vatra Dornei să igienizeze zona din spatele Cazinoului |
Atelier de arheologie dedicat copiilor, organizat de Muzeul Național al Bucovinei |
Cascada Bursuc de la Putna, ”Urlătoarea” cu mult mai puțin cunoscută, dar la fel de frumoasă |
Cod galben de fenomene cauzate de instabilitate atmosferică, pe 2 și 3 iulie |
Conf. univ. dr. Roxana Filip, primul medic de la Spitalul Clinic Suceava abilitat să conducă doctorate |
Ecran gigant și 1.000 de scaune, în centrul Sucevei, pentru meciul România - Olanda |
Expoziția temporară de artă plastică „Basarabia în culori”, realizată de pictorul Vasile Dohotaru, la Muzeul Arta Lemnului |
Festivalul-concurs de literatură „Rezonanţe Udeştene”, ediția a XXVIII-a |
Incendiu puternic la casa unui bătrân de 84 de ani. Octogenarul a suferit arsuri la o mână |
Modernizarea Sucevei de la scara blocului continuă cu strada Păcii, din Burdujeni |
Nuvela „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, unul dintre subiectele de la bacalaureat |
O familie întreagă, inclusiv doi copii, ucisă în cel mai grav accident din ultimii ani |
Organizația Municipală Suceava a S.O.S. România, decapitată. Andrei Neșculescu este suspendat din funcția de președinte |
Scriitorul sucevean Eduard Dorneanu, numit membru de onoare al UNOTA și al Consiliului Internațional pentru Arte |
Suceava Blues Festival - „Fani Adumitroaie”, Ediția a XV-a, 5-6 iulie 2024 |
Suceveanul care a ucis o fetiță de 12 ani și a ascuns cadavrul în lada unei canapele și-a aflat pedeapsa finală |
Tabăra „Respiro” pentru 21 de copii și tineri cu deficiențe grave de vedere |
Violonistul Alexandru Tomescu a încântat audiența la Biserica Catolică din Siret, în cadrul turneului Metamorfoze |
Voluntare din Spania, implicate în proiectul „Împreună pentru o școală incluzivă”, desfășurat la Păltinoasa |
Cupa „Flora Ana & SUCT” a intrat din acest an în calendarul Federației Române de Tenis |
Humorenii au pierdut la limită cu liderul neînvins, după ce au condus aproape 60 de minute |
România tineret a câștigat Trofeul Carpați având nu mai puțin de 8 suceveni în echipă |
Zgura de la Suceava le-a purtat noroc „tricolorilor”, care s-au calificat la turneul final European Summer Cups Boys Under 14 de la Valencia |
„Calendar de vacanţă” |
Evanghelia zilei |
Ne vorbesc parintii Bisericii |
Peregrinare pentru al doilea an în Rădăuți pe „Drumul Sfântului Leontie” |
Sinaxar 02 iulie 2024 |
Tutti frutti... cu dragoste (1). Casanova... necunoscut |