|
|
|
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii
Atelierul „Pictând cu lumină”, realizat de fotograful formator Ema Motrescu, organizat la Alianța Franceză din Suceava |
Carambol cu trei mașini implicate după ce o șoferiță a ieșit dintr-o curte fără a se asigura |
Doi tineri au suferit traumatisme serioase după ce s-au izbit unul în altul cu bicicletele, în pădurea Zamca |
DSP Suceava a decontat în acest an aproape 100.000 de euro pentru tratarea în străinătate a unor copii cu boli grave |
Eleva Giulia Chiriac va concura la Londra, în finala internațională a unui concurs de discurs public în engleză |
Eveniment de deschidere a expoziției fotografice „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic” |
Finanțare de 500.000 de lei de la primărie pentru înființarea Orchestrei Simfonice Suceava |
Flutur consideră că sunt șanse reale ca în 2024 să înceapă lucrările la primele autostrăzi din județul Suceava |
Individul care a intrat cu un BMW într-un stâlp, condamnat definitiv după ce a furat prin violență o sticlă de Coca Cola |
Judecat pentru trei infracțiuni după ce a accidentat mortal o bătrână și a fugit. Calculul retroactiv a indicat și o alcoolemie mare |
Lansarea volumului „Muțenia armelor”, semnat de poetul Cezar Haiura, la Centrul de Tineret Siret |
Liderul PMP Suceava, Marian Andronache: “Partidul Comasat Român ne îngrădeşte drepturile electorale” |
Lucrările la podul de la Milișăuți vor fi gata în luna iulie |
Medicii din sindicatul Solidaritatea Sanitară amenință că nu mai fac gărzi dacă nu obțin majorarea salariilor cu 30 la sută |
Mihai Pânzaru – PIM: „Am avut un blocaj, șase luni nu mă puteam gândi la desen” |
Miss și Mister Bucovina, ediția a X-a, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava |
O nouă ediție a manifestării ”Omul și cartea” va avea loc miercuri, la Biblioteca Universității ”Ștefan cel Mare” |
Peste 300 de oameni îmbrăcaţi în strai de sărbătoare au participat la Balul Gospodarilor și la Balul Mărțișorului de la Poiana Stampei |
Prezență slabă la adunările generale ale asociațiilor de proprietari din Suceava |
Rafael Marculeac și Darius Curuț, calificați la Olimpiada de Limbă Polonă de la Varșovia |
Șoferii au depășit viteza legală o dată la mai puțin de 8 minute în zona Grup Școlar |
Șoferul care a accidentat mortal o femeie și a fugit, în arest pentru 3 infracțiuni. Alcoolemia în sânge depășește 2 la mie |
Un tânăr care cultiva canabis în loc de varză, trimis să mediteze timp de doi ani la pușcărie |
Viceprimarul Lucian Harșovschi și-a anunțat în partid candidatura la funcția de primar al Sucevei |
Atleții din Vatra Dornei și Rădăuți s-au remarcat la Naționalele de juniori |
Canotorii de la CSM Suceava s-au dovedit în mare formă la Naționalele pe Ergometru |
LPS Suceava U17 s-a calificat în sferturile Cupei României |
Tinerii ATOS au dăruit ghiocei și mărțișoare mămicilor de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava |
„Un administrator silvic inconştient” |
Colocviul seniorilor – Viață trăită frumos în Hristos |
Decalogul deținutului |
Evanghelia zilei |
Sinaxar 12 martie 2024 |
Delicatese (nu doar culinare) (42). Zen |