|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Balul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală
Accident cu două victime, provocat de un şofer în stare avansată de ebrietate |
Bani guvernamentali pentru modernizarea unor străzi din municipiu |
Biciclist mort după ce a fost acroşat de un autocamion în faţa casei sale |
Biserica de la Spitalul Municipal „Sf. Doctori Cosma şi Damian” şi-a sărbătorit hramul |
Casa de Asigurări de Sănătate Suceava îşi anunţă disponibilitatea de a aproba prelungirea programului în ambulatorii |
Cum se poate muri pe un drum naţional din Suceava, în urma unei depăşiri inconştiente |
Deputatul Maricela Cobuz a prezentat realizările guvernării PSD în domeniul sănătăţii |
Elev al Colegiului Tehnic Rădăuţi, umilit la clasă de profesoara de istorie: ”Te urăsc, efectiv. (...) Nu te pot suporta” |
Expoziție interactivă „First Kids on Mars”, Ateliere de creație și Târg de antichități, la Iulius Mall Suceava |
Fostul şef al ISCTR Suceava, trimis în spital de un coleg |
Interpress SRL, firma care editează „Monitorul de Suceava”, s-a clasat pe primul loc în Topul Firmelor organizat de CCI Suceava |
Mopedist rănit după ce s-a izbit în maşina care îl depăşea |
Spectacol cu Cristi Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică, săptămâna viitoare, la Suceava |
Un copil în vârstă de 8 ani a fost diagnosticat recent cu leucemie |
Utilaj de 7,5 tone, ridicat cu macaraua peste Spitalul de Urgență Suceava pentru a fi amplasat în șantierul din curtea interioară |
Zdob și Zdub va concerta, la jumătatea lunii noiembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava |
CSU Suceava joacă la Alexandria, în Cupa României |
Sănătatea urcă pe locul 2 |
Vivendi a reuşit scorul etapei |
Dr. Agneta Pal, medicul care şi-a transformat meseria în vocaţie |
Hristos - modelul smereniei |
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca „Moşii de toamnă”. |
„Îndrăgostiţii din America anilor ‘60”, la Balul Bobocilor Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava |