|
|
|
Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului, ediţia din acest an a Balului Bobocilor a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic
Accidentată grav după ce a intrat cu maşina într-un pom |
Atacat cu toporul şi coasa, de un individ care vroia să-i ia soţia |
Autograful lui Botezatu, pe sânul unei admiratoare |
Cele mai noi creaţii vestimentare de toamnă-iarnă, prezente la parada modei |
Concert cu Ţapinarii, la lansarea pub-ului „La Fierărie” |
Dineu organizat de SELGROS pentru clienţii din domeniul gastronomic |
Dividende de aproape o sută de mii de euro, ascunse acţionarilor |
Două gospodării, un tir şi o pensiune, afectate de incendii |
Falimentul bate la uşa firmelor din comerţ şi industria lemnului |
Hoţ de caşcaval, prins la Kaufland |
Radare în cascadă în zona Rădăuţi |
Restaurantul „La Fitze” îşi continuă activitatea în Centru |
Stâlpii cu marcaje turistice, furaţi de ciobani |
Tânără, omorâtă de iubit la ieşirea din discotecă |
Un copil a murit, iar doi au fost răniţi, în accidente rutiere |
“Zburătoarele” lui Botezatu, o explozie de culoare, stil şi extravaganţă |
Ziua porţilor deschise, la Jandarmerie |
Democrat-liberalii din municipiul Suceava îşi demonstrează forţa |
Morhan susţine că deputatul ucrainenilor nu se implică în problemele etniei |
Onofrei identifică cea mai cinică acţiune a Guvernului din ultimii patru ani |
PSD recomandă PD-L să-şi ajusteze indicatorii electorali cu minus 10% |
Sorin Fodoreanu, Dumitru Pardău şi Dan Gabriel Gospodaru, pregătiţi să rezolve problemele zonei de munte |
Congresul reunit PSD-PC l-a votat pe Mircea Geoană candidat pentru funcţia de premier |
Puiu Haşotti: „PC e un partid care intră lejer în două taxiuri” |
Rapidul o ia la vale |
Studenţii s-au întors cu un punct de la Târgu Jiu |
Sucevenii au debutat în noul sezon cu o victorie |
Sucevenii au suferit cea mai severă înfrângere din istoria echipei |
Sucevenii, pradă uşoară la Buftea |
Viitorul Liteni şi Bucovina Rădăuţi s-au impus în deplasare |
CFR Cluj şi Steaua au terminat la egalitate pentru Dinamo |
Rezultatele etapei a VII din Liga a II-a |
Victor Crivoi a pierdut finala turneului challenger de la Bucureşti |
Justiţia cu întârziere |
Victimele mineriadelor cer lui Băsescu şi Predoiu să se implice în soluţionarea dosarului mineriadei |
Companiile low-cost se mută pe Aeroportul Henri Coandă |
Irakul a semnat contracte în valoare de circa 7 miliarde dolari cu General Electric şi Siemens |
Persoanele fizice autorizate vor putea plăti online impozitul pe venituri din 1 octombrie |
Punctul de amendă creşte la 54 de lei din 1 octombrie |
România, între opţiunile Richter Gedeon pentru construcţia unei fabrici de medicamente biotehnologice |
29 Septembrie |
Curriculum Vitae |
Mănăstirea Voroneţ, scurt istoric |
Stareţa Mănăstirii Voroneţ, maica Irina, a împlinit ieri 76 de ani |
Ford Kuga, puternic, rafinat, dotat şi Individual |
Jeep EV, concept ecologic pentru aventuri urbane |
Mitsubishi Lancer Sportback începe oficial ofensiva |
Skoda Superb, din 7 octombrie în România, la un preţ de 18.982 de euro |
Ateromatoza |
Nicole Scherzinger, şoferiţă de speriat |
Scarlett Johansson şi Ryan Reynolds s-au căsătorit în Canada |
Actorul Paul Newman a încetat din viaţă la 83 de ani |
Dragoste în pădure |
Michael Owen îşi face un parc în genul celui de la Neverland |
Reeducarea femeilor |