Elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului sunt ajutați să-și găsească un loc de muncă. Săptămâna trecută, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Sf. Andrei” s-a desfășurat activitatea de consiliere a elevilor de la școala profesională în vederea găsirii unui loc de muncă în conformitate cu nivelul de calificare profesională pe care o dobândesc în urma absolvirii.Activitatea face parte din cadrul parteneriatului „În căutarea unui loc de muncă!” încheiat între școală și AJOFM Suceava (punctul de lucru Gura Humorului) și a fost coordonată de: director adjunct, profesor Narcisa Cătălina Poclitaru, profesor Maria Simeria, profesor Elena Flutur și profesor Militina Cleopatra Culidiuc. Obiectivele parteneriatului urmăresc încurajarea elevilor să finalizeze cursurile școlii profesionale și să susțină examenul de certificare a competențelor profesionale în vederea obținerii unei calificări profesionale; informarea elevilor cu privire la importanța, valoarea și recunoașterea certificatului de calificare obținut pe piața muncii europene; prezentarea modalităților prin care absolvenții își pot găsi un loc de muncă sigur și bine plătit; informarea elevilor în legătură cu sprijinul financiar oferit de statul român prin agențiile de ocupare a forței de muncă; consilierea elevilor cu privire la căile legale pe care le pot urma pentru a pleca să muncească în străinătate.
Ajutați să-și întocmească un dosar pentru angajare, pentru șomaj, pentru plecare la muncă peste hotare
Deschiderea oficială a activității a fost realizată de către directorul școlii, profesorul Mihail Ciocoiu, care a precizat faptul că școala oferă calificare profesională în domenii profesionale căutate pe plan local și nu numai: “Turism și Alimentație”, „Industrie textilă și pielărie”, „Fabricarea produselor din lemn”, iar absolvenții școlii sunt capabili să lucreze în echipă, să își asume responsabilități specifice meseriilor pentru integrarea eficientă la locul de muncă. Elevilor li s-au prezentat elemente concrete legate de întocmirea CV- ului și a scrisorii de intenție, precum și modul de prezentare la un interviu de angajare. Economist Marcela Buiciuc, reprezentant al AJOFM Suceava, a prezentat elevilor, clar și pe înțelesul lor, cum să își întocmească un dosar pentru angajare, pentru șomaj, pentru plecare la muncă în străinătate sau pentru recalificare, precum și facilitățile pe care le au în diverse situații (bani de navetă sau chirie în cazul găsirii unui loc de muncă la distanță mai mari de 50 de km față de localitatea de domiciliu, prime de angajare oferite la găsirea unui loc de muncă în timpul șomajului și după terminarea șomajului, posibilitatea de a întrerupe șomajul pentru a pleca la muncă în străinătate cu contracte de scurtă durată și posibilitatea reluării șomajului la revenirea în țară etc.).Elevii au fost deosebit de interesați, au pus întrebări și și-au exprimat dorința de a mai participa la alte activități pe această temă, de un real folos pentru viitorul lor.