Vineri, 3 februarie, în cadrul Campionatului Mondial de sanie pe pistă naturală s-a desfășurat, pe pârtia Bucovina din Vatra Dornei, cea mai disputată probă a competiției, proba de sanie pe echipe. În această zi vremea nu a fost de partea sportivilor, a plouat atât dimineață, în timpul antrenamentelor libere, cât și în timpul celei mai spectaculoase probe. Fiecare națiune a concurat cu o sportivă la simplu feminin, un sportiv la simplu masculin și un echipaj de dublu.
Echipa României, formată din Anișoara Hutopilă – simplu feminin, Adrian Filimon – simplu masculin, Bogdan Moroșan și Ciprian Codruț Tăslăoanu, s-a clasat pe locul patru, cu un timp total de 4 minute, 20 secunde, 26 sutimi. Timpul obținut de Anișoara Hutopilă a fost de 1 minut 25 secunde 32 sutimi, cel al lui Adrian Filimon a fost de 1:24.21, iar dublul Moroșan – Tăslăoanu a coborât pârtia în 1:30.83.
La proba pe echipe, locul I a fost ocupat de echipa Austriei, formată din Tina Unterberger, Thomas Kammerlander, Rupert Brueggler și Tobias Angerer (4 minute, 2 secunde, 44 de sutimi), Italia, cu echipajul format din Greta Pinggera, Alex Gruber, Patrick Pigneret și Florian Clara (4:03.85), s-a clasat pe locul II, iar echipa Rusiei, formată din Svetlana Zaravina, Jur Talikh și dublul Aleksey Martyanov – Ivan Rodin, s-a clasat pe locul trei (4:04.06).
După ce a întrecut Rusia, cu 21 de sutimi de secundă, dar și după prima coborâre a austriecilor, echipa Italiei deja se gândea la cea mai înaltă treaptă a podiumului. Austriacul Thomas Kammerlander a obținut cel mai bun timp al probei, iar dublul austriac Rupert Brueggler – Tobias Angerer a recuperat din avantajul italienilor încă de la jumătatea pârtiei cu 1 minut 23 secunde și 27 sutimi (față de 1:24.25 Italia), Austria instalându-se în fruntea clasamentului.
La proba de sanie pe echipe, în momentul în care prima sanie (simplu feminin) trece de linia de sosire, se deschid porțile de la linia de start și pleacă a doua sanie (simplu masculin). Când aceasta trece linia de sosire, pleacă echipa de dublu. Clasamentul final este dat de însumarea timpilor de coborâre ai celor trei echipaje. Proba este spectaculoasă pentru că aici contează atât aptitudinile de conducere a saniei, cât și puterea de concentrare de la start, sincronizarea perfectă a echipajului cu momentul deschiderii porților. De cele mai multe ori câștigătorii competiției sunt dați de diferențele de la start.
Aproape în fiecare an condițiile meteo nu sunt de partea sanierilor
„Este un rezultat la care ne-am așteptat și cu care ne mândrim. Noi ne-am antrenat la minus 10 – 15 grade, când gheața era foarte tare și viteza era alta, controlul saniei era altul. Pe o gheață moale nici patinele nu trebuie să mai fie așa de bine ascuțite, controlul este altul. Diferențele de la gheață tare la gheață moale sunt enorme. Patinele sunt foarte ascuțite, ca un cuțit, și când gheața este moale se face un fel de zăpadă, patina se înfige în zăpadă. Când patinele stau pe gheață, sania fuge. Pârtia Bucovina nu a mai fost în aceste condiții niciodată, avem o gheață excepțională, deocamdată nu ne este frică de temperaturile pozitive, cu toate că în aceste patru zile, când trebuia să fie frig, este cald și plouă. Sper ca pârtia să nu aibă de suferit, s-a lucrat foarte mult și mai bine ca în anii trecuți și o astfel de gheață bine pregătită nu a fost în ultimii cinci ani”, ne-a declarat componenta lotului Românei Anișoara Hutopilă.
Vatra Dornei găzduiește în perioada 2-5 februarie cea mai importantă competiție din România dedicată seniorilor la sporturile de iarnă. Evenimentul sportiv, de altfel unic în țara noastră, este organizat de Federația Română de Bob și Sanie (FRBS), cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și în parteneriat cu Primăria municipiului Vatra Dornei, Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, Consiliul Județean Suceava și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, sub patronajul Federației Internaționale de Sanie (FIL).