Gheorghe Șoldan este noul președinte al PSD Suceava

Gheorghe Șoldan este noul președinte al PSD Suceava
Gheorghe Șoldan este noul președinte al PSD Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost ales sâmbătă în funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a PSD, după ce moțiunea sa a fost votată în unanimitate de cei peste 1.000 de delegați.
Conferința Județeană de alegeri a PSD Suceava s-a desfășurat în prezența liderului partidului, Marcel Ciolacu, precum și a altor lideri naționali social democrați.
În cadrul conferinței, au luat cuvântul mai mulți lideri locali ai PSD, care au ținut să-i mulțumească fostului președinte, senatorul Ioan Stan, dar și să-i ureze succes succesorului său, Gheorghe Șoldan. Acesta din urmă a fost felicitat și cu această ocazie de către vorbitori pentru victoria obținută la alegerile locale de anul trecut, când Gheorghe Șoldan a reușit să câștige președinția Consiliului Județean Suceava, în fața lui Gheorghe Flutur.
În final, Gheorghe Șoldan a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el, dar în special primarilor și președinților organizațiilor locale PSD din județ, care au luptat alături de el pentru câștigarea funcției de președinte a CJ Suceava.
„Să aveți încredere în mine! Aveți alături de voi un prieten, un membru al familiei, pentru că PSD e familia mea”, a spu Gheorghe Șoldan, care a adăugat că, „de astăzi intrăm în dispozitiv de luptă”, exprimându-și convingerea că PSD și PNL vor lupta umăr la umăr pentru a fi pe primul loc la alegerile prezidențiale.
Surpriza manifestării a fost apariția în sală a lui Crin Antonescu, care l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru victoria obținută în alegerile locale de anul trecut, în fața candidatului PNL.

Recomandări

Premierul Bolojan a vizitat alături de Gheorghe Șoldan și Traian Andronachi șantierul solidarității de la Broșteni

Șoldan anunță că județul Suceava poate accesa deja 15 milioane de euro pentru infrastructura afectată de inundații

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a alocat 500.000 de lei pentru comunitățile afectate de inundații din județul Suceava