08 Martie



„Pentru bravii ostași bucovineni”
„Pentru bravii ostași bucovineni”

„Politica noastră și urmările ei”
„Nu este un petic de pământ în întreaga împărăție unde românul bucovinean ar trăi mai greu decât în țerișoara sa, în patria sa, nicăieri nu-l pândesce lumea astfeliu ca în locul în care, în urma dreptului moștenit, i se cuvine a domni. Orice pas l-ai întreprinde trebuie să-l justifici înaintea acelora pre cari i-ai primit în țară și i-ai crescut mari. De ai dovedi prin o mie de fapte că ești cetățean bun, că ai puterea și voința de a te jertfi pentru patrie și binele ei chiar vărsând sângele, totuși se află calomniatori care te fac mai rău de cum sunt cei mai răi din mijlocul lor. Causele tuturor nevoilor noastre suntem dedați a le căuta la conlocuitorii noștri, astfel pe Cernăuțeni îi tulbură iesuiții, pe Sireteni Leșii, pe Rădăuțeni Protestanții, ear noi, Sucevenii, avem frică chiar și de umbra noastră și nu lipsesce mult ca pe conlocuitorii noștri să îi ținem de vinovați în chestia noastră națională”.
„Revista Politică”, Anul I, nr. 21, Mart 1887.
„Pentru bravii ostași bucovineni”
„Copilele acestui liceu din Suceava au pregătit în decursul semestrului I, prin munca mîinilor harnice, un număr de obiecte de îmbrăcăminte și alte daruri pentru bravii ostași bucovineni de pe cîmpul de luptă. Acestea au fost trimise din partea direcțiunii acestui institut, în număr de 178 pachete, comandei militare a brigadei conduse de loc. col. Daniil Popp și acesta a adresat direcțiunii liceului o scrisoare de mulțumire”.
„Viața Nouă”, Anul IV, Nr. 174, Suceava, Martie 1916.



Recomandări