Șoferul unui tir și-a pierdut viața marți după-amiază, iar alți doi șoferi au fost răniți, în urma unui grav accident petrecut pe DN 2, în satul Oniceni din comuna Forăști. Două autotrenuri au intrat în coliziune laterală, după care unul s-a răsturnat lângă drum, iar celălalt și-a continuat cursa pe câmpul din apropiere. În accident a fost implicat și un autoturism care a ajuns pe același câmp din apropierea drumului. Din păcate, șoferul care a rămas încarcerat în cabina tirului răsturnat și-a pierdut viața în urma rănilor suferite.
Accidentul s-a produs în jurul orei 15.00, când un șofer de 48 de ani conducea un autotren încărcat cu materiale de construcții, pe DN 2, din direcția Roman către Fălticeni. Ajuns în zona satului Oniceni, se pare că bărbatul a pierdut controlul direcției și a pătruns cu autotrenul pe contrasens, unde, din sens contrar, venea un autotren încărcat cu apă minerală. Cabinele celor două tiruri s-au acroșat pe partea stângă a fiecăreia, în urma impactului tirul condus de suceveanul de 48 de ani răsturnându-se în apropierea șoselei. Celălalt autotren implicat a fost proiectat în afara drumului, parcurgând o distanță destul de mare prin lanul de lângă șosea, până ce șoferul a reușit să oprească mastodontul plin cu apă minerală.
În urma răsturnării autotrenului condus de șoferul de 48 de ani, cabina acestuia a fost grav avariată, bărbatul rămânând încarcerat în interior. Un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni a intervenit pentru descarcerarea bărbatului, care, din păcate, în urma leziunilor incompatibile cu viața, a fost declarat decedat.
Alte două echipaje ale ambulanței, un SMURD și un SAJ, au investigat medical celelalte două victime ale accidentului, șoferul celuilalt autotren fiind transportat la spital cu leziuni ușoare, în timp ce șoferul autoturismului implicat a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Traficul a fost blocat o perioadă de timp pe DN 2, cercetările polițiștilor urmând să stabilească exact motivul producerii accidentului și modul de producere a acestuia, urmând a fi stabilit și rolul autoturismului în producerea accidentului. La locul impactului, încărcătura de apă minerală era împrăștiată pe zeci de metri, o mare parte din aceasta fiind aruncată din bena tirului în urma coliziunii puternice. Cei doi șoferi cu răni ușoare au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, în timp ce șoferului decedat i-au fost prelevate probe de sânge pentru identificarea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.