Verificări

Școlile și barurile din zona unităților de învățământ, luate la puricat de forțele de ordine

Timp de trei zile, importante forțe de ordine au derulat controale ample la mai multe școli, dar și la societățile din apropierea acestora, în special în baruri. Mai exact, au fost verificate 16 unități de învățământ, 22 de societăți comerciale din zona unităților de învățământ și au fost verificate 20 de baruri. Oamenii de ordine au legitimat 574 de persoane, fiind atenționate sau sancționate cu privire la diferite abateri și atitudini comportamentale 34 de persoane. ”În cadrul acțiunii s-a urmărit prevenirea comiterii de fapte antisociale de către elevi; creșterea gradului de asigurare a pazei și protecției bunurilor aparținând unităților de învățământ; prevenirea cazurilor de absenteism școlar; prevenirea și combaterea vânzării de produse din tutun și băuturi alcoolice minorilor; identificarea persoanelor care comercializează ilegal produse in tutun, alcool, etc.; identificarea și prinderea persoanelor care comit furturi de diferite genuri (din buzunare, de/din auto, marfă, produse); verificarea legalității documentelor de proveniență a produselor comercializate. Reamintim tuturor că siguranța copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinți, bunici sau reprezentanți ai instituțiilor abilitate să prevină delicvența juvenilă și să combată orice situație ce ar putea contribui la victimizarea minorilor. Școala este mediul dedicat învățăturii, dar și socializarii. Mediul școlar trebuie să fie unul sigur, lipsit de violență fizică sau psihologică și pentru că educația începe de acasă și se continuă la școală, este util să existe o comunicare deschisă între părinți, copii, școală și celelalte autorități”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. La acțiune au fost prezenți 41 de polițiști din cadrulPoliției Municipiului Suceava, 5 polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară – Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, doi polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, dar și 4 jandarmi și 9 polițiști locali din Suceava și Șcheia.

Școlile și barurile din zona unităților de învățământ, luate la puricat de forțele de ordine
Școlile și barurile din zona unităților de învățământ, luate la puricat de forțele de ordine
Școlile și barurile din zona unităților de învățământ, luate la puricat de forțele de ordine
Școlile și barurile din zona unităților de învățământ, luate la puricat de forțele de ordine
Școlile și barurile din zona unităților de învățământ, luate la puricat de forțele de ordine
Școlile și barurile din zona unităților de învățământ, luate la puricat de forțele de ordine
Școlile și barurile din zona unităților de învățământ, luate la puricat de forțele de ordine
Școlile și barurile din zona unităților de învățământ, luate la puricat de forțele de ordine

Recomandări

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic

Solidaritate. 1.500 de voluntari și sute de forțe de ordine au ajutat, sâmbătă, comunitatea din Broșteni afectată de inundații

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă sprijinul pentru zonele Broșteni și Cotârgași greu încercate de inundații