Noile grile de salarizare a bugetarilor, adoptate de Guvern anul trecut, combinate cu măsurile „revoluției fiscale” și efectul de creștere în cascadă a prețurilor la toate bunurile și serviciile, au provocat anomalii grave în economia de piață și deformarea scării valorilor.
Așa se face că, în majoritatea cazurilor, salariile celor care lucrează în privat sunt, precum în filmele SF, la „ani lumină” distanță față de cele ale angajaților din instituțiile de stat, indiferent de gradul de pregătire, performanță, eficacitate și responsabilitate.
O situație aparte se înregistrează la societatea de transport public local a Sucevei, TPL, care, deși este în subordinea primăriei, la fel ca alte servicii de interes public, precum Poliția Locală, Direcția Piețelor sau Direcția Domeniului Public, are un alt statut, funcționând la fel ca oricare altă societate privată.
Așa se face că și salariile celor care lucrează acolo, asigurând necesitățile de transport în comun ale zeci de mii de suceveni, au rămas la „ani lumină” distanță față de cele ale colegilor lor care lucrează la birouri sau pe teren, dar care sunt cuprinși în grilele de salarizare ca bugetari.
Mai mult, dacă s-ar pune în balanță responsabilitatea pe care o au zilnic acei oameni, care transportă mii și mii de călători, condițiile dificile de lucru, lipsa unor condiții adecvate de desfășurare a activității, salariile lor pot fi considerate „de mizerie”, comparativ nu doar cu categorii profesionale similare, ci și cu cei care prestează o muncă nu neapărat mai ușoară, cât mai lipsită de griji.
Salariul unui șofer TPL, 1.400 de lei, iar al unui angajat la spații verzi, 3.100 de lei
De exemplu, un șofer de autobuz, cel mai bine plătită categorie din cadrul unității, câștigă circa 1.550 lei net, pentru acești bani lucrând de la 4.30 dimineața, când efectuează prima cursă, până la ora 13.00, când încheie ultima cursă.
În acest timp, el are de efectuat cursă după cursă, stând țeapăn la volan, mereu atent la pericolele din trafic, fără posibilitatea de a merge la toaletă, dacă are vreo urgență, decât când ajunge la capăt de linie.
Din cauza uzurii autobuzelor, a defecțiunilor inerente și a condițiilor improprii de garare a lor, în aer liber, la temperaturi extreme, acestea sunt adeseori înghețate bocnă, încât șoferul trebuie să stea opt ore în frig, cu mănuși, căciulă și pătură pe picioare, cu riscul de a se îmbolnăvi sau de a accentua alte afecțiuni mai vechi.
Culmea, în vreme ce angajații de prin instituții, de la birouri, beneficiază cam toți de sporuri de 15% pentru condiții dificile de lucru sau măcar de zile libere suplimentare celor de concediu legal, cei care lucrează în transportul public de călători nu au nici un fel de spor de condiții deosebite, chiar de se trezesc cu noaptea-n cap, stau în frig, în praf, în zgomot, în condiții de trafic foarte dificile, fiind supuși la fel de fel de presiuni și pericole, de la șoferi care nu cunosc nici măcar regulile de circulație sau teribiliști care pun în pericol și pe ceilalți participanți la trafic, până la călători în stare de ebrietate sau chiar violenți.
Colegii lor de pe microbuze câștigă și mai puțin, circa 1.400 de lei, doar vechimea în muncă mai adăugându-le ceva la salarii.
Un mecanic auto, care stă toată ziua pe sub mașini, uns cu noroi, uleiuri de motor, de care nu are unde să se spele și care îngheață iarna încercând să le țină în funcțiune, în ciuda deselor defecțiuni și a celor peste un milion de kilometri parcurși, câștigă circa 1.400 – 1.500 de lei lunar, în funcție de vechime.
La baza piramidei salariale se află taxatoarele, care au de stat o zi întreagă în picioare, în continuă mișcare, atât a autobuzului cât și a lor, pentru că trebuie să se agite dintr-o parte în alta, printre oameni, urmărind care a mai urcat și care are nevoie de bilet, verificând abonamentele să fie valabile, pe ele revărsându-se și nemulțumirile călătorilor, uneori întemeiate, alteori total deplasate.
La finele unei luni de muncă, care altora, neobișnuiți cu așa ceva, li se poate părea o veșnicie, acestea pleacă acasă cu 1.200 de lei, cam cât este doar norma de hrană a unui polițist local, care mai primește și circa 3.000 de lei salariu.
Toți acești oameni – 220 de salariați, care lucrează în schimburi, adeseori nu au sărbători de Paști, de Crăciun, nici sâmbete sau duminici, pentru că se lucrează și în zilele respective, transportul public în comun fiind un serviciu de permanență.
Comparativ, un șofer din Primăria Suceava, cu program de opt ore ziua, care asigură deplasarea angajaților între instituții sau la alte obiective din oraș, cu o mașină mică, câștigă 2.300 de lei net lunar, deși nu are nici pe departe responsabilitățile unuia care la un singur traseu parcurs este răspunzător de viața a 700 -800 de călători.
Sau, un exemplu mai elocvent, un angajat de la spații verzi, care tunde gardul viu, pleacă acasă cu 3.100 de lei net, pentru că pe lângă salariul de bază care a crescut simțitor conform noilor grile de salarizare din administrație, are și alte sporuri, pentru condiții dificile de muncă. Iar diferențele sunt cu atât mai usturătoare pentru ei cu cât toate aceste categorii, în final, au același angajator – municipalitatea.
