„Legionari ucraini în Bucovina”



„Legionari ucraini în Bucovina”
„Legionari ucraini în Bucovina”

„Omor la Lipoveni, lângă Mitoc”
„Mergând primarul din Lipoveni la un alt Lipovan de acolo, într-un timp nepotrivit, ca să-l împlinească, acesta a tras două focuri de pușcă asupra lui. Primarul a rămas pe loc mort, iar ucigașul stă arestat în penitenciarul din Suceava. Cauza acestui omor, după cum se vorbește, e alegerea cu de-a sila a primarului, contra voinței și dorinței sătenilor”.
„Revista Politică”, Anul III, nr. 18, Cernăuți, Octomvrie 1888.
„Legionari ucraini în Bucovina”
„Dislocarea de trupe ucraine și anume de legionari ucraini la Cernăuți, și de aice până în sudul Bucovinei, se credea, la început, a fi o măsură curat militară. Din purtarea acestor legionari ucraini față de populațiunea românească se poate însă înțelege că se urmăresc cu totul alte scopuri, și anume nu mai puțin decât smomârea populației românești de a cere unirea cu statul ucrain, care e vorba să se înființeze în Galiția de est. Deputații români din parlament, informați fiind asupra acestor uneltiri meschine, au intervenit cu stăruință pe lângă prim-ministrul Hussarek ca, în cel mult trei zile, legionarii ucraini să fie scoși din Bucovina”.
„Viața Nouă”, Anul V, nr. 19, Octombrie 1918.
Electrificarea satelor
Un loc foarte important în schimbarea înfățișării satelor îl ocupă acțiunea electrificării. Cu sprijinul statului și cu eforturi proprii, cetățenii din 245 de sate (din 823 cîte are regiunea) au construit rețele electrice, iar în 115 sate se lucrează la extinderea rețelelor și racordarea la sistemul energetic republican. În raionul Câmpulung, dîndu-se curs propunerilor cetățenilor, lumina electrică a fost introdusă în toate comunele. Realizări peste media de electrificări rurale în regiune se obțin și pe teritoriul raionului Rădăuți”.
„Zori Noi”, Anul XX, nr. 5544, Suceava, Sîmbătă 9 octombrie 1965.



Recomandări