Întrebări legitime

Deputatul Ioan Balan vrea să afle de unde vor veni banii pentru șoselele de centură ale orașelor din județ

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care vrea să afle de unde va obține surse de finanțare pentru realizarea variantelor ocolitoare realizate de UAT-uri.
”Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.101 din 25 iunie 2020 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020, s-a realizat o adevărată revitalizare a proiectelor majore de investiții în domeniul infrastructurii rutiere, în sensul în care unitățile administrativ-teritoriale din regiunile mai puțin dezvoltate, în baza documentațiilor tehnico-economice elaborate, pot propune Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere constituirea de parteneriate pentru implementarea de proiecte de infrastructură de transport rutier de natura variantelor ocolitoare, drumurilor de legătură la drumurile naționale, autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor alternative ca soluții pentru descongestionarea de trafic rutier, inclusiv modernizarea, reabilitarea acestora”, a arătat Ioan Balan. Deputatul liberal a amintit că, în acest sens, Consiliul Județean Suceava și-a exprimat deja intenția și a demarat toate procedurile care țin de acesta pentru gestionarea proiectelor variantelor ocolitoare ale localităților Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, în ciuda faptului că nu este încă definită foarte clar sursa de finanțare a acestor investiții prioritare.
”Vă solicit să precizați dacă variantele ocolitoare ale localităților Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei au fost cuprinse în proiectele de investiții ce vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Vă solicit să precizați ce demersuri concrete ați realizat pentru a urgenta încheierea protocoalelor de implementare între unitățile administrativ-teritoriale și Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere. Vă solicit să prezentați o situație detaliată a proiectelor de investiții în infrastructura rutieră și feroviară propuse spre finanțare prin PNRR, dar și în cadrul financiar multianual 2021-2027, la nivelul Regiunii Nord-Est”, sunt lucrurile pe care Ioan Balan le vrea clarificate de ministrul Transporturilor.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”
Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”

Centura de la Gura Humorului a primit joi votul consilierilor județeni pentru studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici

„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan

Șoldan cere votul consilierilor pentru parteneriatul cu CNAIR în vederea construirii rutei ocolitoare la Gura Humorului