|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
![]() |
Depresia e (în felul ei ) o comedie Depinde de care parte a depresiei te afli Fiecare a luat-o (mai grav sau nu) în scăfârlie Fiecare a ajuns Liniştea a preţui Fiecare a “consumat” pu(b)licitatea disperării Unii trăiesc în ea , alţii o vor trăi Sunt unii (norocoşi)ce-au dat-o demult uitării Tot mai mulţi,însă,o au în fiecare zi C-o faţă de descarcerat disperatul priveşte După himera unui posibil ajutor El nu face conversaţie , el SE SPOVEDEŞTE Trăind un prezent înfricoşat de viitor |
![]() |
![]() |
Abc-ule,dă şi tu un sfat ca-ntre prieteni că nu te costă nimic:mi-am cumpărat trei cămăşi,una neagră,una verde şi una portocalie.Care să o îmbrac?Mă tentează aia verde,ce zici se merită?Am şi accesorii la ea. | ![]() |
![]() |
depinde de "ocazie" . De ex. la primăvară (când mitingurile vor fi peste tot prin ţară ) îmbrac-o pe aia portocalie şi mergi printre manifestanţi p.s. abea aştept să ne povesteşti cum a fost ![]() Cămaşa neagră nu are nevoie de "accesorii", se poartă doar cu "motiv de conjunctură tristă" iar aia verde fă-o cadou unui pădurar însoţită de urarea : "V-a dat-o dom' Flutur ! să trăiţi bine !" căci băsiştii-s speciali ei vorbesc vorba şi merg drumul toţi au cămăşi cu pectorali şi accesorii (la ele) cu duiumul ![]() |
![]() |
![]() |
Da.Aşa se zice la mine-n sat când eşti nerăbdător : "abea" aştept ![]() |
![]() |
![]() |
Mulţam fain!Amu problema e că atunci când am îmbrăcat-o pe aia neagră m-a bătut tătuca Iosif,când am luat-o pe aia verde m-a bătut tătuca Gheorghe.Cu asta portocalie nu mai am curaj că mă bate tătuca Ion.Spune şi tu dacă asta e treabă.Mă-mbrac cu tricou atunci şi mă duc la fotbal.Te sun de pe Naţional Arena să-ţi zic cum a fost. | ![]() |
![]() |
Da.Aşa se zice la mine în sat,"amu". E satul acela,ştii tu,unde-ntoarce uliul. | ![]() |
![]() |
ma tem mai Stan ca ai s-o patesti si de data asta. La Suceava va iesi tot PDL-ul. | ![]() |
![]() |
singurele horde comuniste din acest judet sunt cele ele tovarasului Marza | ![]() |
![]() |
Ma minunez cu ce expresii se trezesc unii sa comenteze. Sunt pusi sa posteze impotriva lui Flutur si a PDLului dar nu li se spune si ce sa zica de asta dau cu bata in balta si se penibilizeaza. Eu am auzit marea majoritate a sucevenilor spunand ca vor vota cu PDL deoarece a facut enorm de multe lucruri pentru judet si oricum nu exista alternativa. | ![]() |
![]() |
Cine se poate minuna la o poarta noua?Boule! | ![]() |
![]() |
Pdl-ul are o echipa castigatoare la Suceava! | ![]() |
![]() |
succes echipei PDL! | ![]() |
![]() |
Si tu diavol PSD-ist ce pupi, si la ce balesti? Ce daca sustii un om, care a facut ceva, inseamna ca il pupi undeva? Se vede diferenta de calitate umana intre Flutur si Marza (cu tot cu discipolii lui), si oamenii vor decide pe cine aleg in continuare, si nu membrii de partid. Aici e vorba de oameni nu de partide | ![]() |
![]() |
flutur si lungu dupa ce au completat au mai facut ceva,dar in alte zone ale tarii nici zapada nu au dat-o din drum.astia nu-s fascisto-comunisti.astea oricum sunt doua termene opuse.multi din ei pot fi catalogati drept prima generatie de nazisti de dupa al doilea razboi mondial.aia,ca si astia,prima data au dat in poporul lor,mai ales in handicapati si neputinciosi.asa au facut si astia.ce conteaza ca iei 10 feluri de pastile si abia te tarai.iti luam pensia,nu mai dam pastile compensate si treci in plm la munca.si ce daca traiesti cu 2 copii din ajutorul social si din alocatiile lor.n-ai platit impozitele locale nu iti mai dam nimic,chiar daca oricum numai tu stiai ce le pui pe masa.de aia care aveau vile cu mertane in curte si luau ajutor social e o vorba de legenda:"ciocu mic".deci,dragi romani,votati PDL ca vad ei ce va mai taie dupa aia.nu ca ar fi USL-istii mai buni cu ai lor papusari ghiftuiti din umbra:Hrebenciuc,Marza,Mitrea si alte rebuturi comuniste.mai bine ganditi de 10 ori si votati odata fara sa mai asteptati galeti,umbrele etc,indiferent de ce culoare au uneltele respective.umbrelele se strica si voi ramaneti cu beleaua ca acum. | ![]() |
![]() |
... mein Freund? Sie machen uns Pedelachei? NSDAP nicht NSADPdl. Von politruk tun sonderkomandos dann nacht denn Bad - Cheia, Fa, Rexona und andere.. |
![]() |
![]() |
L-as sustine daca si-ar depune candidatura la primarie. Sa il ia consilieri pe Serseniuc si Popovici iar sedintele de consiliu sa se tina la Giovani! | ![]() |
![]() |
Giovanni. | ![]() |
![]() |
cine sunt acesti SERSENIUC si POPOVICI? consilieri usl? n-am auzit inca de ei , in politica suceaveana. poate ma informezi si pe mine. | ![]() |
![]() |
Du Fickakopf Saugen deine Mutter Pussy! |
![]() |
![]() |
gelernt, in deutscher Sprache schwören haben? manche Leute sind wirklich erzogen![]() au invatat postacii usl-isti sa injure si in germnana. penibililor! va cred, o aveti pe distinsa d-na profesor de germana acolo la voi la psd, din cand in cand , cand nu mai are cu ce sa va minta va mai invata cate o injuratura in germana |
![]() |
![]() |
Jurnalul national-Militia online a PDL,prinsa in flagrant delict.Vezi cIne umple netul cu "Basescu e un om bun"si "Udrea e cel mai capabil ministru" Domnul din foto e seful OTrepedeleilor Suceava. | ![]() |
![]() |
Jurnalul Naţional a atras atenţia de mai multe ori asupra modului abuziv, propagandist, cu care reprezentanţii puterii îşi impun convingerile în mediul virtual. Şi nu am invocat degeaba faptul că şi le impun. Având în vedere că nu-i mai suportă nimeni, nici măcar pe Internet, celula de criză din cadrul aparatului propagandistic al PDL-ului a luat taurul de coarne. Şi, ca să nu se compromită în nici un fel, şefii portocalii au convenit să pună la treaba Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal (OTPDL). În acest sens s-au organizat evenimente, tabere, aşa-zisele „şcoli de vară”, în care tineretului pedelist i s-a spălat creierul şi a devenit o simplă unealtă. Un „tool”, cum se spune în mediul virtual, că tot suntem pe subiect. | ![]() |
![]() |
Instrucţie ca la Serviciile Secrete Un factor hotărâtor şi vital în instruirea tineretului pedelist a fost şi este „Social Media School”. Adică nişte cursuri privind rolul reţelelor sociale în politică, predate tinerilor PDL-işti de specialişti în comunicare şi relaţii publice, sociologi experimentaţi sau experţi în comunicare politică. Doamna Diana-Maria Cismaru este doctor în sociologie la Universitatea Bucureşti, conferenţiar universitar SNSPA, având un CV de-a dreptul impresionant. Cismaru a fost doar unul dintre specialiştii care le-a dezvăluit secretele comunicării. Recent, instructorul tinerilor pedelişti şi-a declarat mâhnirea faţă de modul cum se pun în practică metodele predate de dânsa, ca urmare a articolului aparut în Jurnalul Naţional. Doamna Cismaru precizează pe blogul personal: „Scriu acest articol cu mâhnire, în urma articolului «Elena Udrea şi-a pus sclavii la treabă. Netul e plin de comentarii pozitive la adresa liderului PDL», apărut în Jurnalul Naţional, 24 ianuarie 2012, autor Cristian Ionescu, şi al celorlalte la care se manifestă fenomenul semnalat”, precizând că tinerii pedelişti „nu sunt plătiţi, o fac din «convingere» pentru organizaţie”. Mai mult, doamna Cismaru spune că nu poate să fie de acord cu ce a văzut în spaţiile de comentarii ale Jurnalului Naţional, precizând că dânsa i-a învăţat să facă faţă la crize cu inteligenţă, exprimându-şi poziţia proprie, nu să arunce orbeşte invective spre alte partide şi jurnalişti şi să îşi piardă timpul în mod patologic, cu identitaţi virtuale multiple. |
![]() |
![]() |
„Dacă există un coordonator, a gândit prost modul de exprimare şi de acţiune. Reţelele de sprijin, în modelul gândit de mine pentru gestionarea crizelor, sunt formate din personaje care susţin cu moderaţie şi subtilitate o organizaţie supusă la atacuri exagerate şi nedrepte, nu sunt hoarde iraţionale care se năpustesc în spaţii virtuale nelocuite şi fac propagandă sau cultul personalităţii. Deci, cine a preluat modelul reţelelor de sprijin l-a înţeles şi l-a aplicat greşit, fără limite şi pierzând din vedere scopul final (care este persuasiunea, nu agresiunea)”, spune doamna Cismaru. Ca să întărească cele spuse de specialistul în comunicare, Jurnalul Naţional pune la dispoziţia cititorilor noi informaţii despre activitatea Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal în mediul virtual. De asemenea, în tot acest proiect ambiţios al mezinilor portocalii apare şi ISP-ul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, al cărui IP este înregistrat în zona de comentarii Jurnalul.ro cu ameninţări la adresa redactorului-şef Victor Ciutacu. Totuşi, din câte ştim, STS-ul (stsisp.ro) se ocupă cu furnizarea de internet pentru instituţiile statului: Guvern, Parlament, ministere şi alte structuri de stat, aşa că oricare dintre angajaţii instituţiilor mai sus amintite s-ar putea regăsi în comentariile de pe site-ul jurnalul.ro, însă pare un efort de grup. Mai multe informaţii despre instituţiile găzduite de ISP-ul STS-ului găsiţi pe internet. |
![]() |
![]() |
Comentarii injurioase Revenind la OTPDL, s-au înregistrat de la un singur ip (89.149.9.14) 3.068 comentarii, majoritatea injurioase la adresa jurnaliştilor sau propagând informaţii false, la articole referitoare la Elena Udrea, Traian Băsescu sau Emil Boc, în ordinea menţionată. Deloc surprinzator, IP-ul menţionat aparţine chiar site-ului Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal, iar acest lucru se poate verifica aici ( ☭ ☭ www.claus.ro/whois/logs/02-2009.txt), executând căutare după IP. Aceeaşi problemă o întâmpină mai multe publicaţii online, cum ar fi ZiuaVeche.ro ☭ ϑ De asemenea, IP-ul OTPDL este marcat pe site-urile de profil (blacklist) cu grad maxim de periculozitate, fiind încadrat în categoria „spam bot” (robot care trimite mesaje nesolicitate). Oricat de mult ne-ar bucura interesul tinerelor instrumente de propagandă portocalie privind articolele din Jurnalul Naţional, îi informăm pe această cale că am iniţiat toate demersurile legale în ceea ce priveşte stoparea activităţii dubioase pe care o desfăşoară cu atâta abnegaţie şi devotament. Secţiunea de comentarii este liberă şi necenzurată, dar abuzul se pedepseşte conform legii. |
![]() |
![]() |
traieste tu in iluzie ca suntem cei de la usl. ai timp sa descoperi realitatea schweinehund |
![]() |
![]() |
pdl va castiga alegerile pe plan local in Suceava...acesti oameni merita s castige ...au facut multe pentru Suceava si vor continua sa faca aceasi munca extraordinara! | ![]() |
![]() |
Mai degraba putem spune militia online USLista. Ca observ ca elevii PSDisti stau acasa la caldurica si posteaza conform instructiunilor. Puteti sa va dati si foc tot conform instructiunilor? | ![]() |
![]() |
BREAKING NEWS REALITATEA TV : S-a trezit Crin Antonescu. Duminica 16.05! si ureaza buna dimineata tuturor romanilor. | ![]() |
![]() |
BREAKING NEWS ANTENA 3 : Vicrot Ponta saluta si sustine trezirea dl. Crin Antonescu si doreste ca prin postul nostru de televiziune sa ii ureze '' buna dimineata'' | ![]() |
![]() |
BREAKING NEWS PLUS TV SUCEAVA : Presedintele PNL Alexandru Baisanu saluta trezirea dl. Crin Antonescu si declara : '' La Suceava vom adopta fara nici o ezitare modelul presedintelui PNL. Trezirea oficiala va fi in fiecare dupa amiaza la ora 16.05. Dorim prin aceasta cale sa transmitem sucevenilor ca vor fi pe maini bune odata cu guvernarea USL si ca ne vom trezi in fiecare dimineata la 16.05 pentru a lucra pentru binele lor. | ![]() |
![]() |
Dragi suceveni, USL este cea mai mare mizerie existenta. | ![]() |
![]() |
Stimabile...secretar de...partid...Dumneata trebuie sa stii...si sa te pregatesti de un lucru... Numai FLUTUR ramane din actuala conjunctura..PD-ul din PDL Suceava atat voteaza.... Pe voi sa va voteze Ioerdachel, Ionescu, juravle, Ungureanu, Zorojan, Prodan si...restul.... Ptre ce v-asi vota...cand am muncit ptr voi degeaba.... La munca de jos...si la usa DNA-ului cu voi!!!parvenitilor...datine PD-ul inapoi!!!! | ![]() |
![]() |
sunteti cei mai tari si veti castiga cu siguranta alegerile ...si cand zic asta ma refer la cei din PDL:)bineinteles nici de cum la cei amatori![]() |
![]() |
![]() |
Toti oamenii capabili care candideaza la functia de primar,sunt omeni capabili din sfera Pdl-ului,fara ei nu se mai realizau atatea si in mandatul precedent facand din Suceava un obiectiv turistic ! | ![]() |
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(11 feb 2012, 12:04:20