Anul viitor

Prima parcare supraetajată din municipiul Suceava se va construi în cartierul George Enescu

Parcarea multietajată de la Oradea. Foto: GoogleMaps
Parcarea multietajată de la Oradea. Foto: GoogleMaps

Fostul Cartodrom din cartierul George Enescu din municipiul Suceava este locația aleasă de primarul Ion Lungu pentru prima parcare supraetajată din oraș. Lungu a declarat, ieri, în conferință de presă, că această investiție este absolut necesară și că va fi demarată, anul viitor, chiar dacă sunt câțiva locatari din zonă care s-au manifestat vehement împotrivă. ”Într-o democrație minoritatea se supune majorității și majoritatea vrea această parcare, așa că o vom face”, a declarat primarul Ion Lungu.
Ideea parcărilor supraterane multietajate nu este nouă. De câțiva ani, Lungu vorbește despre necesitatea rezolvării problemei locurilor de parcare în municipiul Suceava, amplasamentele vehiculate fiind în spatele primăriei, parcarea Pieței Mari, zona Cartodrom, zona Bistriței pentru cartierul Obcini și în zona Cuza Vodă II pentru cartierul Burdujeni.
Primarul nu a anunțat suprafața care este destinată noii parcări și nici cât teren mai deține la Cartodrom, unde în anul 1998 Consiliul Local de la acea vreme a dat 19.000 mp în folosință gratuită, pentru 99 de ani, Parohiei „Sfânta Vineri” pentru un cimitir. De asemenea, în zonă s-au construit și foarte multe locuințe, ceea ce aduce o presiune suplimentară pentru creșterea numărului de locuri de parcare.
În funcție de soluția tehnică aleasă și numărul de etaje, costul unei parcări supraetajate este estimat între 1 și 4 milioane de euro, iar durata de execuție este între două luni și doi ani (vezi video construcție rapidă https://www.youtube.com/watch?v=3T7mbhMTLMw ). Sistemul este foarte simplu, tip lift.
Avantajele parcărilor supraterane
Fiind vorba de o parcare de cartier, destinată locatarilor din zonă, fiecare utilizator ar primi o cartelă magnetică destinată parcării autovehiculului în interior, de unde va fi preluat automat și va fi poziționat la etajul liber, unde va rămâne până la preluarea lui (https://www.youtube.com/watch?v=VwS1QwXqgpk.).
În mod evident, parcarea trebuie dotată și cu generator propriu de curent pentru a rămâne funcțională și în cazul unei avarii în rețeaua publică de alimentare cu energie electrică.
Marele avantaj al acestui sistem este că ocupă foarte puțin spațiu la sol, încât poate fi amplasat cu succes și între blocuri, în zone unde nu există loc pentru construcții clasice. Față de parcarea la sol, prin construirea parcărilor multietajate crește gradul de utilizare a terenului și autovehiculele sunt protejate de intemperii și de riscul de-a fi furate sau vandalizate.
Un model demn de luat în calcul este cel implementat de Primăria Oradea, care în perioada 2012-2014 a construit o parcare pe trei niveluri, cu 455 de locuri de parcare. Este vorba despre un întreg complex multifuncțional: pe o suprafață de 13.132,95 mp sunt amenajate 457 locuri de parcare, iar pe o suprafață de 1.009,35 mp sunt spații comerciale și servicii. O treime din clădire are regimul de înălțime de demisol și parter, 2 etaje și terasă, iar două treimi din clădire au regim de înălțime de subsol+ parter+ 3 etaje și terasă. Valoarea lucrărilor a fost de 16.739.984 lei fără TVA. În primele trei luni, accesul în parcare a fost gratuit, iar după aceea tarifele au fost mai mici decât la celelalte parcări din oraș și diferențiate între riverani și utilizatorii ocazionali.

Parcarea multietajată de la Oradea. Foto: GoogleMaps
Parcarea multietajată de la Oradea. Foto: GoogleMaps
Parcarea multietajată de la Oradea. Foto: GoogleMaps
Parcarea multietajată de la Oradea. Foto: GoogleMaps
Parcarea multietajată de la Oradea. Foto: GoogleMaps
Parcarea multietajată de la Oradea. Foto: GoogleMaps
Zona Cartodrom, aleasă de primărie ca amplasament pentru prima parcare multietajată din Suceava

Recomandări

Parcul de la Iulius Mall Suceava își întâmpină oaspeții cu peste 180 de arbori, vegetație matură, gazon și multiple facilități pentru public

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini

Președintele CJ Suceava: „Cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, Cetatea de Scaun, va avea în sfârșit o parcare modernă, cu 133 de locuri”

Președintele CJ Suceava: „Cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, Cetatea de Scaun, va avea în sfârșit o parcare modernă, cu 133 de locuri”