În prezența colaboratorilor, a partenerilor și a angajaților, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Suceava a inaugurat joi, 1 februarie, noul sediul al instituției, situat în incinta Liceului cu Program Sportiv (LPS) Suceava, din bulevardul George Enescu, nr. 26. A.
Sediul este unul generos, de aproape 400 de metri pătrați, se află la etajul sălii de sport, oferă condiții mai bune pentru angajați și nu în ultimul rând pentru beneficiarii instituției (elevi, cadre didactice, părinți, aparținători etc.), care vor avea acces mai ușor la serviciile CJRAE.
În cadrul centrului își desfășoară activitatea 75 de angajați, dintre care 54 de psihologi școlari, șapte logopezi, doi asistenți sociali și personal TESA, 15 dintre aceștia având activitate permanentă în sediul din municipiu.
Instituția funcționa până acum în incinta Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Suceava, din cartierul Burdujeni.
Potrivit Mariei Pavelescu, directoarea CJRAE Suceava, ”avem un spațiu generos, fiecare angajat are câte un birou și, în afară de asta, cei care au nevoie de noi, părinții care au copii cu probleme și apelează la noi pentru orientare școlară și profesională vin la Direcția pentru Protecția Copilului și apoi doar traversează școala și ajung la noi. Până acum trebuiau să vină până în Burdujeni, schimbau 2 – 3 autobuze, nimereau foarte greu. Oamenii de aici sunt foarte implicați, suntem în mijlocul problemelor și ne bucurăm împreună de acest spațiu. Mulțumim domnului Gheorghe Niță, vicepreședintele Consiliului Județean, domnului Ioan Radu, directorul LPS, și Primăriei Suceava, pentru că spațiul este al Consiliului Local”.
Serviciile CJRAE
Inaugurarea noului sediu a debutat cu un serviciu religios oficiat de doi preoți, după care inspectorul școlar general, prof. Gheorghe Lazăr, a transmis mesajul său către instituție.
„E un moment deosebit pentru CJRAE. Cred că misiunea centrului va fi cu atât mai bine îndeplinită, având în vedere noile condiții”, a arătat Gheorghe Lazăr.
Acesta a mai amintit câteva dintre obiectivele instituției, printre care cel de a efectua evaluările copiilor în vederea înscrierii în clasa pregătitoare, evaluarea opțiunilor pentru liceu ale elevilor de clasa a VIII-a, consilierea și orientarea profesională a elevilor etc.
La acestea, mai adăugăm câteva și anume: terapii logopedice, sprijinire și îndrumare a elevilor cu cerințe educaționale speciale, mediere școlară, favorizarea cooperării școală-familie-comunitate.
Gheorghe Lazăr a mai subliniat în discursul său faptul că diriginții și managerii școlilor din județ au responsabilitatea de a promova și de a îndruma elevii mai mult către clasele profesionale, în contextul în care cererea de meseriași de pe piața muncii este una foarte ridicată. Acesta a prezentat câteva din avantajele acestei forme de învățământ, amintind și de învățământul profesional dual, ai căror absolvenți vor dispune de stagii de practică, burse și un loc asigurat.