La Cacica s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Taberei de pictură organizată, sub egida Consiliului Județean Suceava, de Muzeul Bucovinei în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Suceava.
„O echipă foarte armonioasă”
Ca și la edițiile precedente, tabăra a reunit artiști plastici profesioniști suceveni și invitați din alte județe din țară.
Colectivul taberei din acest an a fost alcătuit din artiștii plastici Liviu Suhar, Daniela Grapă, Sorin Otînjac (Iași), Constantin Catargiu (Timișoara), Dumitru Macovei (Moinești), Lucreția Milea, Florica Ionescu (Ploiești), Ștefan Potop (Piatra Neamț), Vasile Crăiță-Mândră, Silvia Tiperciuc (Bacău), Gheorghiu Georgeta, Camelia Rusu Sadovei și Loredana Ceică (Suceava).
„O echipă foarte armonioasă”, așa cum a caracterizat-o maestrul Liviu Suhar, care, după o nouă ediție a Simpozionului Internațional de Pictură și Desen „Iacobeni – particularități imagistice”, s-a reîntâlnit la Cacica cu câțiva dintre foștii săi elevi și studenți, urmând ca peste câteva zile să deschidă la Iași o expoziție cu o selecție din lucrările aflate în patrimoniul Asociației de Artă și Educație „Liviu Suhar”.
Încântați de peisaj, de liniștea binecuvântată și de lumina nordului care încălzește culorile
Exemplul maestrului Suhar a rodit în această vară în județul Neamț, unde pictorul Ștefan Potop, președintele UAP – Filiala Neamț, a organizat prima ediție a Taberei de pictură de la Tazlău.
Prezent la Cacica, Ștefan Potop, care a realizat în ulei portretele colegilor, pregătește deja două expoziții cu lucrările taberei de la Tazlău.
Băcăuanii Vasile Crăiță-Mândră și Silvia Tiperciuc, pe care i-am reîntâlnit acum la Cacica (au participat și la una dintre edițiile anterioare ale taberei organizate la Călinești) au fost încântați de peisaj, de liniștea binecuvântată și de lumina nordului care încălzește culorile și le virează spre auriu.
Lucreția Milea, care a privit tabăra ca „o provocare” și care a mărturisit că în anii studenției a făcut un stagiu de practică la Rădăuți, a realizat câteva tablouri-colaj cu structuri vegetale, din fibre textile înecate în alb, cu discrete accente de culoare.
Fiecare participant va lăsa câte două lucrări care vor intra în colecția de artă contemporană a Muzeului Bucovinei
Georgeta Gheorghiu și Florica Ionescu, care au fost colege în facultate, s-au revăzut acum după patru decenii și au pictat împreună în tabără.
Dacă Georgeta Gheorghiu, care prelucrează și interpretează natura, și-a ales ca subiect un cristal de sare, Florica Ionescu (care a schițat portretele colegilor pe filele unui carnețel) a avut „o inspirație nouă” pentru peisaj în arealul sacru al mănăstirilor și bisericilor din Bucovina.
Originar din Păltinoasa, graficianul Constantin Catargiu, prof. univ. dr. la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara (a participat și la simpozionul de la Iacobeni al maestrului Suhar), care a lucrat la Cacica xilogravură, era deja cu gândul la expoziția personală din Monterrey (Mexic), unde expune 15 lucrări de gravură în metal.
Artiștii din tabără, care au fost vizitați de o echipă a Centrului Cultural Bucovina, au lăsat câte două lucrări care au intrat în colecția de artă contemporană a Muzeului Bucovinei.