Suntem buni doar la exerciții

Patru sute de oameni, derutați și ținuți pe loc de autorități depășite de alarma cu bombă din tren



Două garnituri Iași-Timișoara au fost ținute pe loc de alarma cu bombă
Două garnituri Iași-Timișoara au fost ținute pe loc de alarma cu bombă

Două trenuri InterRegio au fost blocate în stații, patru sute de călători fiind direct afectați, după ce o persoană a sunat la 112 și a anunțat, incoerent, că „în trenul de Timișoara” este o bombă. Apelul a fost unul scurt și s-a întrerupt brusc, înainte ca operatorul să se lămurească măcar despre ce tren este vorba. De aici încolo s-a demarat o procedură de urgență standard, care însă a fost departe de a fi respectată. Totul pare a fi fost făcut doar pentru a fi făcut. Unul dintre trenuri a fost oprit în stația Vama și unul la Vatra Dornei. Nu este prea clar dacă la fața locului au fost experți geniști care să facă vreo verificare specifică, mai ales că distanțele între trenuri au fost mari, iar acestea au fost ținute relativ puțin timp pe loc.
Haos total
Alarma s-a dat marți seară, în jurul orei 19.00. Trenul InterRegio 1834 Timișoara Nord – Iași a fost oprit în stația Vama, iar trenul IR 1765 Iași-Timișoara în Gara Vatra Dornei.
Primii care ar fi trebuit să gestioneze situația, în ceea ce privește măsurile de evacuare a călătorilor și de izolare a trenurilor, sunt polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava. La modul concret însă, la postul de poliție din Vatra Dornei nu este nici un polițist, iar la Câmpulung Moldovenesc sunt trei, însă nu erau în tură de serviciu la acea oră. Proaspătul șef al Serviciului Județean al Poliției Transporturi Suceava, comisar-șef Ion Liviu Nica, este navetist de la Iași, iar la acea oră nu mai era de găsit decât la telefon.
Ba coborâți din tren, ba urcați înapoi
Călătorii din trenul IR 1834 nu prea au înțeles ce se întâmplă.
Delia Cerbu călătorea de la Cluj-Napoca și urma să ajungă cu trenul la Suceava. În Vama, trenul în care se afla s-a oprit.
„Nu ni s-a comunicat de la început despre ce e vorba, apoi din cauza agitației ni s-a spus că este o alarmă cu bombă. Ne-am dat jos din tren, urmau să ne controleze, apoi și-au dat seama că nu e bine ce au făcut și ne-au dus înapoi în tren, unde ne-au legitimat”, a povestit tânăra. Până la urmă, tânăra a sunat pe cineva să vină să o ia cu mașina de la Vama la Suceava. În acest tren se aflau 180 de călători, iar garnitura a stat în stația Vama în jur de o oră și 15 minute.
O femeie care venea cu același tren de la Arad împreună cu fetița sa a relatat și ea despre perioada de confuzie totală. „Fetița plângea, ne-am dat jos din tren și am chemat un taxi să ne ducă de la Vama la Humor, unde trebuia să coborâm, dar ne-au urcat înapoi în tren, de trei ori ne-au dat jos și ne-au urcat, am crezut că mor acolo. Dacă era adevărat? Trebuia să ne scoată din tren ca să fim în siguranță, nu? Dar ei au zis urcați înapoi în tren… Dacă era bombă acolo?”, era dezorientată femeia.
În celălalt tren, care circula în sensul spre Timișoara, erau în jur de 240 de călători. Acest tren a fost ținut o oră în Gara Vatra Dornei.
În cazul ambelor trenuri, polițiștii au insistat pe legitimarea cât mai multor persoane, în vederea cercetărilor care vor urma, în căutarea celui care a sunat la 112.
Au fost sesizați și procurorii DIICOT, pentru un posibil act de terorism
Polițiștii suceveni au luat legătura încă de marți seară cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată (DIICOT), sesizând că fapta celui care a sunat la 112 ar putea intra în sfera terorismului. Este greu însă de crezut că s-ar putea ajunge la o astfel de încadrare a faptei, având în vedere despre ce a fost vorba. Pare mai degrabă doar un apel abuziv la 112, care poate fi sancționat cu o amendă. Pentru asta mai trebuie însă ca cel care a sunat să fie depistat. Având în vedere prejudiciul mare suferit, CFR s-ar putea îndrepta împotriva celui care a realizat apelul fals pe cale civilă, pentru recuperarea prejudiciului. Până la astfel de acțiuni este însă cale foarte lungă.
Este al doilea incident de acest fel în care este implicat în acest an acest tren de lung parcurs. La finele lunii iulie, o garnitură de tren Iași – Timișoara Nord a fost ținută pe loc timp de 2 ore în Gara Târgu Frumos după ce personalul trenului a observat că între două vagoane, în zona de trecere dintre acestea, se afla o servietă abandonată.



Călătorii au fost total dezorientați și nu li s-a spus mai nimic
Călătorii au fost total dezorientați și nu li s-a spus mai nimic
Două garnituri Iași-Timișoara au fost ținute pe loc de alarma cu bombă
Două garnituri Iași-Timișoara au fost ținute pe loc de alarma cu bombă


Recomandări

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru