Vicepreședintele PDL și liderul Organizației Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, a declarat în cursul zilei de joi că premierul României, Victor Ponta, a uitat de promisiunea făcută în urmă cu o săptămână, când anunța că în prima ședință de Guvern va elimina 70 de taxe pe care le plătesc românii. Ioan Balan a precizat că acesta este un alt exemplu prin care Victor Ponta demonstrează că nu poate și nu trebuie să fie luat în serios de către români. Balan a reamintit că premierul îi solicita ministrului de Finanțe, în ședința de Guvern de acum două săptămâni, ca până la ședința de săptămâna aceasta să prezinte o soluție pentru eliminarea celor 70 de taxe identificate ca nefiind necesare.„Constatăm că nu s-a întâmplat nimic. Deși e o șmecherie ieftină prin care Victor Ponta încerca să arate românilor că dacă a introdus 37 de noi taxe, va anula un număr aproape dublu de taxe, nici aceasta nu a fost pusă în practică”, a declarat liderul PDL Suceava. El a subliniat faptul că Victor Ponta nu le-a spus românilor că cele 37 de noi taxe pe care le-a introdus actualul Guvern reprezintă o sumă de 3,5 miliarde de euro la buget, în timp ce cele 70 de taxe vechi pe care a promis că le va elimina reprezintă doar 300.000 de euro.
Balan: Premierul a uitat de promisiunea de a elimina cele 70 de taxe
