Postul de miercuri și vineri ‒ ajutorul din ceasul morții

Călugărul Ilie Galaction, de la mănăstirea Sihăstria din România, începând cu anul 1918, ținea cu sfințenie postul. Dacă nu termina canonul călugăresc, nu mânca nimic.
Miercurea și vinerea postea până seara, la ceasul când ieșeau stelele. Atunci își făcea cruce, cerea iertare de la ceilalți frați, lua anafură și mânca:
‒ Părinte, i-a zis ucenicul lui, ziua este mare, iar tu ești în vârstă și neputincios. Nu este mai bine să mănânci mai devreme?
‒ Odată, a răspuns acela, un sfânt a văzut că duceau un mort la groapă. În față și în spate îl însoțeau doi îngeri frumoși. „Cine sunteți voi?”, a întrebat sfântul. „Eu mă numesc Miercuri, iar eu Vineri i-au răspuns îngerii. Am venit aici, cu poruncă de la Domnul, să ajutăm acest suflet, pentru că toată viața lui a postit miercurea și vinerea ca să amintească de Patimile Domnului.” De atunci, a completat părintele Galaction, nu am mâncat niciodată în aceste zile, ca să mă ajute și pe mine Miercuri și Vineri la ceasul morții mele.
(Ion Andrei Țârlescu, Minuni ale Sfinților Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, p. 213)