Garda Forestieră Suceava

Transporturi fictive de 500 de mc de material lemnos, descoperite la un operator economic din Mălini

Garda Forestieră Suceava continuă verificările privind trasabilitatea materialelor lemnoase transportate pe drumurile publice
Garda Forestieră Suceava continuă verificările privind trasabilitatea materialelor lemnoase transportate pe drumurile publice

Practica transporturilor fictive de material lemnos este folosită încă de unii agenți economici pentru a “masca” ilegalitățile pe care le fac.
În baza informațiilor existente la nivelul Gărzii Forestiere Suceava și la Inspectoratul Județean de Poliție Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – B.I.C.M.A., în perioada iunie 2022 – septembrie 2022, au fost efectuate verificări specifice asupra activității desfășurate de către un operator economic pe raza comunei Mălini, județul Suceava.
“Au fost desfășurate activități specifice de analiză și documentare a transporturilor de materiale lemnoase efectuate de către operatorul economic în cauză, în vederea stabilirii trasabilității materialelor lemnoase. Informațiile rezultate, corelate cu datele furnizate de aplicația SUMAL 2.0, cu imaginile generate de camerele video existente pe traseul respectivelor «transporturi˃, cu datele generate de către tahografele digitale aferente mijloacelor de transport utilizate la «transportul˃ materialelor lemnoase indică faptul că în cazul a 16 de avize de însoțire a materialelor lemnoase, în baza cărora s-a tranzacționat un volum de aproape 500 mc, materialele lemnoase nu au circulat fizic”, a explicat Mihai Gășpărel, șeful Gărzii Forestiere Suceava.
Potrivit verificărilor efectuate, operatorul economic a expediat și transportat fictiv atât din fondul forestier unde desfășura activități de exploatări forestiere, cât și de la punctul de lucru (locații situate în județul Bacău), către punctul de lucru deținut pe raza comunei Mălini, județul Suceava.

Trasee ale transporturilor fictive efectuate de operatorul economic din Malini
Trasee ale transporturilor fictive efectuate de operatorul economic din Malini

La „transportul” materialelor lemnoase au fost utilizate autoturisme, fiind simulate traseele impuse de aplicația SUMAL 2.0.
Fotografiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0 aferente acestor avize au fost efectuate prin fotografierea ecranului unui alt dispozitiv și nu a încărcăturii efective, nerespectând nici condițiile impuse de normele în vigoare, aspecte ce au sporit suspiciunea privind realitatea transportului fizic a acestor materiale lemnoase.
În urma verificărilor a fost recalculat stocul scriptic aferent punctului de lucru deținut de către operatorul economic în comuna Mălini, prin diminuarea cu cantitățile aferente celor 23 de „transporturi”.
În acest fel, a rezultat faptul că operatorul economic a deținut fără proveniență legală în depozitul societății cantitatea de 494,06 mc buștean rășinoase, foioase și tocătură.
Echipa de control a procedat la sancționarea operatorului economic și la confiscarea valorică a materialelor lemnoase în cauză, valoarea prejudiciului totalizând 79.873 lei.
Acțiunea de control a fost efectuată în colaborare cu lucrătorii specializați pe linia combaterii delictelor silvice din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – B.I.C.M.A. – Inspectoratul Județean de Poliție Suceava. La instrumentarea cazului a fost solicitat sprijinul specialiștilor din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – Serviciul SUMAL, al specialiștilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.T. nr. 3Suceava și al Unităților Administrativ Teritoriale din raza de activitate a entităților verificate.
Garda Forestieră Suceava va continua verificările privind trasabilitatea materialelor lemnoase transportate pe drumurile publice învederea prevenirii, identificării și sancționării transporturilor de materiale lemnoase cu încălcarea legislației silvice în vigoare.

Trasee ale transporturilor fictive efectuate de operatorul economic din Malini
Trasee ale transporturilor fictive efectuate de operatorul economic din Malini
Trasee ale transporturilor fictive efectuate de operatorul economic din Malini
Trasee ale transporturilor fictive efectuate de operatorul economic din Malini

Recomandări

Personalul medical care va deservi elicopterul SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va începe sesiunile de pregătire pentru misiuni aeromedicale

Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc
Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc

Amenzi de 940.500 de lei și confiscări de 765.700 de lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni ale anului

Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025