Polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității Suceava, cu sprijinul Fundației Romanian Childrens Humanitarian România, au oferit, sâmbătă, alimente, ceaiuri, lenjerii și articole de îmbrăcăminte pentru cei 25 de oameni fără adăpost care erau cazați la centrul de noapte de la Biserica Sf. Vineri din cartierul George Enescu, singurul adăpost de noapte pentru oameni străzii.
Oamenii au primit, printre altele, kit-uri de igienă, mănuși și ciorapi pentru sezonul rece. Cadourile au fost însoțite de recomandări din partea polițiștilor, privind prevenirea victimizării, a infracțiunilor de violență, precum și cu privire la consecințele consumului de alcool.
În ultimele zile, pompierii și polițiștii au fost implicați în mai multe acțiuni organizate pe timp de noapte, pentru salvarea persoanelor fără adăpost care riscau să înghețe.
Oamenii care au dorit au fost transportați la centrul de noapte de la Biserica Sf. Vineri, unde au primit un pat cald și mâncare.
Polițiștii au transmis mulțumiri conducerii centrului de noapte pentru sprijinul oferit în desfășurarea acțiunii.
Umanitar
Polițiștii au dus alimente și haine oamenilor din adăpostul de la Biserica Sf. Vineri
