Accident

Un șofer de camion mult prea grăbit a făcut praf o Dacie care circula în fața sa



Impactul deosebit de violent, surprins video
Impactul deosebit de violent, surprins video

Un accident rutier foarte violent, care putea avea consecințe dramatice, s-a petrecut sâmbătă dimineață pe artera principală din municipiul Câmpulung Moldovenesc, șoferul unui camion măturând pur și simplu de pe șosea o Dacia 1310, al cărei șofer oprise pe marginea drumului. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 7.00, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Din cercetările poliției rezultă că Ionuț Buzilă, în vârstă de 25 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, aflat la volanul camionului MAN, nu a păstrat o distanță suficientă în mers, cauză din care nu a putut evita impactul cu Dacia din fața sa, condusă de Vladimir Lucău, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care a oprit pe partea dreaptă a drumului.
Accidentul a fost surprins de o cameră video. Pe imagini se vede cum șoferul Daciei trage pe dreapta, iar în secunda următoare camionul care venea din spate în viteză lovește autoturismul în partea lateral stânga spate. Dacia este aruncată violent în peretele unei clădiri, fiind grav avariată. Șoferul în vârstă de 66 de ani a rămas încarcerat în Dacie, la fața locului intervenind un echipaj de Descarcerare al pompierilor militari suceveni.
Bărbatul a fost extras din mașină, după investigațiile medicale ulterioare rezultând că acesta a scăpat, aproape ca prin minune, cu leziuni ușoare.
Cei doi șoferi implicați în accident au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Pe numele șoferului care a provocat accidentul a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.



Impactul deosebit de violent, surprins video
Impactul deosebit de violent, surprins video
Șoferul Daciei a avut multă șansă
Șoferul Daciei a avut multă șansă
Impactul deosebit de violent, surprins video
Impactul deosebit de violent, surprins video


Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat