În perioada 9-10 mai, Serviciul Rutier și formațiunile de profil din teritoriu au organizat și desfășurat acțiuni pe raza județului, pe linia combaterii excesului de viteză și a depășirilor neregulamentare, precum și pentru identificarea conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice. În cadrul acțiunii au fost constatate 13 infracțiuni, din care 7 pentru alcoolemie, fiind aplicate 510 sancțiuni contravenționale, în valoare de 130.258 lei, din care 276 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Polițiștii au reținut 22 de permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.Au fost testați cu aparatul etilotest 307conducători auto.Un bărbat de 41 ani, din județul Ilfov, a fost depistat sâmbătă de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, în comuna Ilișești, cu viteza de 107 km/h. A fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării.Duminică, un bărbat de 52 ani, din municipiul Rădăuți, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, în localitatea Șcheia, cu viteza de 103 km/h. Și el a fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării.Un tânăr de 24 ani, din municipiul Suceava, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea o mașină pe str. Ana Ipătescu din localitatea de domiciliu, având o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.