Trafic de persoane

Traficanți de minore care făceau sex pe bani, săltați de procurorii DIICOT



Cei doi inculpați arestați preventiv ieri de Tribunalul Suceava
Cei doi inculpați arestați preventiv ieri de Tribunalul Suceava

Patru bărbați și o femeie din municipiul Fălticeni sunt puși sub acuzare într-un dosar de trafic de minori instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, din datele adunate de anchetatori rezultând că membrii grupări exploatau sexual fete minore, în sensul că le găseau clienți pentru a se prostitua, iar banii ajungeau în buzunarele lor. Faptele sunt din perioada ianuarie 2012 – aprilie 2014, iar acum două zile a fost organizată o acțiune pentru punerea în executare a cinci mandate de aducere. Dintre cei cinci suspecți au fost găsiți doar trei, doi fiind plecați în străinătate.
Două grupuri distincte
Primele date ale structurilor de combatere a crimei organizare despre acest caz au fost adunate din prima parte a anului 2013. Atunci, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că cinci tineri din Fălticeni se ocupă de trafic de minori sub forma exploatării sexuale.
Cei cinci tineri erau împărțiți în două grupuri, singura legătură dintre ei fiind că cel puțin una din victime a fost exploatată de ambele grupuri.
Pe de o parte, este vorba de Mariana Oana Adam, în vârstă de 26 de ani, și de Anor Petru Buchilă, de 24 de ani, iar pe de altă parte de Costel F. (în vârstă de 16 ani la data comiterii faptelor), Ciprian Vasile Atomei, de 22 de ani, și Ștefan Ciprian Anton, în vârstă de 20 de ani.
Victimele, racolate din familii sărace. De la tratament manierat la amenințări și bătaie
Primii doi au fost identificați în cadrul perchezițiilor de marți și au fost duși la sediul DIICOT Suceava, unde au fost audiați și s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lor. De asemenea, a fost identificat și minorul, care urmează a fi expertizat psihiatric, pentru a se stabili dacă are discernământ. Ultimii doi suspecți nu au fost găsiți, fiind plecați în străinătate.
Din ancheta structurilor de combatere a crimei organizate rezultă că autorii au profitat de vulnerabilitatea minorelor (patru victime cu vârste între 15 și 16 ani) care provin din familii dezorganizate, sărace, câteva fiind fugite de acasă. Inițial, rezultă din anchetă, fetele au fost găzduite în locuințe și au avut parte de un tratament manierat, pentru a li se căpăta încrederea.
Unul dintre suspecți i-ar fi dat de înțeles unei victime că ar putea deveni iubita lui.
Victimele au acceptat propunerile, având în vedere lipsa unei alte alternative, iar în măsura în care inițial sau ulterior deveneau reticente, li se adresau amenințări verbale sau erau agresate fizic sau moral.
Partide de sex pe bani frumoși, dar nu pentru fete
Din anchetă rezultă că raporturile sexuale aveau loc în apartamente închiriate de traficanți, la locuințele clienților, în autoturisme sau în locații de cazare din zona municipiului Fălticeni, de fiecare dată fetele fiind sub supravegherea suspecților. Fetele percepeau pentru partidele de sex sume între 50 și 200 lei. Banii, susțin procurorii, erau încasați în mare parte și chiar în totalitate de traficanți. Victimele primeau de regulă țigări și produse alimentare, fără a vedea vreun ban.
Doi inculpați au fost arestați preventiv de Tribunalul Suceava
Mariana Oana Adam, în vârstă de 26 de ani, și Anor Petru Buchilă, de 24 de ani, ambii din Fălticeni, au fost reținuți inițial în baza ordonanțelor de reținere pentru 24 de ore. Ieri, procurorul de caz de la DIICOT i-a prezentat pe cei doi în fața magistraților Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă.
Tribunalul Suceava a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
Decizia de arestare preventivă poate fi atacată cu apel.
În această fază a anchetei, suspecții și inculpații se bucură încă de prezumția de nevinovăție.


Cei doi inculpați arestați preventiv ieri de Tribunalul Suceava
Cei doi inculpați arestați preventiv ieri de Tribunalul Suceava
Cei doi inculpați arestați preventiv ieri de Tribunalul Suceava
Cei doi inculpați arestați preventiv ieri de Tribunalul Suceava


Recomandări

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii
Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii