Primul acoperiș verde din municipiul Suceava va fi amenajat, la începutul lunii viitoare, în campusul Universității „Ștefan cel Mare”, pe clădirea rectoratului, cea de lângă Direcția Silvică. Proiectul costă circa 64.000 de lei și presupune acoperirea a 200 de metri pătrați de terasă cu rulouri de „iarbă grasă”, care va avea rol termoizolator, ecologic și estetic.
Accesul elevilor sau profesorilor nu va fi permis, întrucât expertiza a arătat că terasa nu a fost proiectată pentru a suporta o greutate foarte mare.
Banii pentru spațiul verde care va fi amenajat pe Corpul E al USV sunt de la Guvern, inițiativa făcând parte dintr-un proiect mai amplu dezvoltat de Facultatea de Silvicultură.
Potrivit universitarului Cezar Tomescu, de la facultatea menționată, „urmează să fie aduse saltelele sub formă de rulouri, care vor fi instalate pe un strat suport peste care iarba se înrădăcinează repede. Nu este iarbă de gazon, ci o specie perenă din genul sedum, numită popular și «iarbă grasă», cu frunze suculente, care rezistă la condiții de sol mai grele, uscăciune sau frig. În trei zile vor putea fi instalate respectivele rulouri, preconizăm că în prima parte a lunii decembrie va fi totul gata”. Acesta a mai subliniat că stratul verde colectează praful, fiind și un foarte bun termoizolator, atât pe timp de vară, cât și iarna.
Stratul ales este unul ușor, încărcătura maximă fiind de 85kg/ metru pătrat (în cazul în care este îmbibat cu apă).
„Decadendro”
Acoperișul verde este parte a proiectului „Decadendro”, derulat de USV, cu o valoare totală de 200.000 lei, care se desfășoară până la 31 decembrie 2017.
Începând cu luna iunie, în cadrul proiectului „Dezvoltarea cantitativă și calitativă a colecției dendrologice -DECADENDRO” s-au inițiat acțiuni de completare și extindere a colecției dendrologie a USV, precum și de mărire a spațiului verde aferent campusului I, prin realizarea acoperișului verde. Proiectul și-a propus îmbunătățirea și întreținerea colecției dendrologice din campusul USV și a Centrului Cinegetic USV de la Șipoțel, extinderea actualei colecții dendrologice din campus și din cadrul Centrului Cinegetic, precum și amenajarea acoperișului vegetal. O informare a publicului larg a fost realizată prin organizarea, în data de 17 noiembrie 2017, a seminarului „Conștientizarea oportunității și utilității spațiilor verzi”.
Urmează etichetarea arborilor dendrologici în campusul I
Universitarul Cezar Tomescu a amintit și despre un proiect pe care îl pregătesc studenții de la Silvicutură și care constă în etichetarea arborilor din campusul din strada Universității, arbori care aparțin colecției dendrologice.
„De 20 de ani plantăm diverse specii, în prezent putem număra circa 400 de exemplare în colecția dentrologică din campus, din circa 170 de specii.Această colecție este un laborator pentru studenții noștri. În curând, ei îi vor eticheta, consemnând atât denumirea lor științifică, dar și denumirea populară”, a punctat Tomescu.