Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” a găzduit recent festivitatea de lansare a Proiectului European „Mănâncă responsabil” (an III/2017-2018), ocazie cu care pentru mai bine de o oră au fost prezentate planurile cadru de acțiune în cadrul proiectului, activitățile organizate în parteneriat, precum și realizările din anul II de proiect.
Activitatea a fost structurată pe trei părți distincte și a debutat cu campania Caravana Toamnei, mai exact cu lansarea proiectului în comunitatea școlară și comunitatea rădăuțeană. La această activitate elevi din comitetul eco, împreună cu profesorii Nicoleta Mitrofan, Liviu Hatnean și Marcel Ungurean, au avut ca temă diseminarea proiectului în rândul elevilor de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, dar și la Poliția și Primăria Rădăuți. Cu această ocazie s-au oferit fructe de sezon și s-au înmânat flyere cu mesaje specifice.
În partea a doua a activității a fost realizată o activitate comună de lansare a Proiectului European „Mănâncă responsabil” (an III de proiect), în baza parteneriatului dintre GPP „Micul Prinț”, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” și Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”. Cu această ocazie, coordonatorii de proiect, profesorii Ancuța Balan, Cornelia Hatnean, Radu Muntean, Liviu Hatnean și Nicoleta Mitrofan, au prezentat în fața elevilor și cadrelor didactice planurile cadru de acțiune în cadrul proiectului și au realizat trei exerciții interactive.
Cea de-a treia activitate a cuprins o expoziție cu degustare de produse alimentare din Bucovina. Elevii din clasele a XI-a G și XII-a G, îndrumați de profesorii diriginți Iohana Elena Anton și Rodica Hrihor, au prezentat produse culinare realizate în gospodăriile proprii. Acest moment a fost mult așteptat, și poate cel mai elocvent moment care marchează progresul realizat în responsabilizarea tinerilor pentru o alimentație responsabilă și sustenabilă. În cadrul activității au luat cuvântul prof. dr. Adrian Nicolae Puiu, director la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, prof. Radu Gheorghe Munteanu, director adj. la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți, Louana Andreea Popovici, purtător de cuvânt la Primăria Rădăuți, și Mirel Preda, consilier local.