O adolescentă în vârstă de 16 ani a trecut prin momente de coșmar, fiind înjunghiată de două ori cu un cuțit în zona gâtului de către prietenul său, un tânăr în vârstă de 27 de ani. Agresiunea s-a petrecut duminică după-amiază, în plină stradă, pe Calea Unirii din municipiul Suceava, în zona fostului sediu al Poștei, peste drum de magazinul Dedeman. Agresorul, Ilie Morari, în vârstă de 27 de ani, din Stroiești, era turbat de furie pentru că fata încerca să rupă relația cu el.
„Am făcut-o din gelozie, pentru că am iubit-o”, a declarat tânărul în timp ce era dus în fața unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a fi audiat.
Urme de sânge pe câteva zeci de metri
Cei doi s-au luat la ceartă duminică, în stradă, iar tânărul a scos din buzunar un briceag. Tânăra a fost înțepată de două ori în gât, prima leziune fiind superficială, iar a doua mai profundă. Anchetatorii au găsit la fața locului urme de sânge pe câteva zeci de metri, fata fugind de iubitul transformat în călău până în fața fostului sediu al Poștei. Aici a fost găsită prăbușită la pământ de personalul medical alertat prin numărul de urgențe 112. Minora a fost transportată la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava. Deși una dintre leziuni a fost destul de profundă, aceasta nu i-a afectat vreun vas important de sânge, astfel că minora a fost salvată. Tânărul de 27 de ani a fugit imediat după agresiune și nu a fost de găsit până a doua zi.
Pleca de la serviciu pentru a o verifica pe minoră, bănuind că are un alt iubit
Din cercetările efectuate în acest caz rezultă că cei doi aveau o relație de aproximativ doi ani de zile, de când minora avea doar 14 ani. În ultima perioadă, au povestit apropiații, fata a încercat să rupă relația cu tânărul din Stroiești. Acesta intrase la bănuieli că fata și-a găsit un alt bărbat, iar din acel moment nu s-a mai putut controla.
Vasile Petrovan, șeful unei spălătorii auto din Șcheia, unde lucra tânărul, a relatat: „Se certau des în ultima vreme, iar el era foarte gelos. De o bucată de vreme lăsa serviciul și pleca să o verifice. Eu i-am spus că fata e prea tânără, nu este de el, dar nu a vrut să înțeleagă”. Tânărul se apucase de băut de o bucată de vreme și spunea că se va răzbuna. Cele mai multe amenințări se îndreptau către tatăl fetei, pe care agresorul îl considera principalul vinovat de problemele din relația lor.
S-a ascuns o noapte în pădure
În momentul în care a fost prins de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, tânărul se deplasa pe calea ferată, în zona Șcheia, spre spălătoria auto unde a lucrat. Agresorul venea la șeful său de la spălătorie, pe care îl sunase din disperare.
„A stat peste noapte în pădure, iar apoi dimineață m-a sunat, nu știa ce să facă. Eu l-am sfătuit să se predea, dar nu a mai ajuns la mine să vorbim, a fost prins de polițiști”, a declarat Vasile Petrovan.
Arestat preventiv pentru tentativă de omor
Imediat ce a fost prins, tânărul și-a recunoscut fapta și s-a „căit”, punând-o pe seama „iubirii” și a geloziei. Având în vedere modul în care a acționat acesta (a atacat victima cu un cuțit, în gât, o zonă vitală a organismului, existând intenția de suprimare a vieții), fapta a fost încadrată la tentativă la infracțiunea de omor, cercetările fiind efectuate de judiciariștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Suspectul a fost reținut în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inițial în baza ordonanței de reținere pentru 24 de ore. Ieri, procurorul de caz l-a înaintat pe Ilie Morari la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Tribunalul Suceava a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a lui Morari pentru 30 de zile.