Noua grădiniță din Burdujeni Sat va fi realizată în termen de 24 de luni, adică cu un an mai devreme decât termenul prevăzut de contractul pe fonduri europene, dar și la o valoare mult mai redusă decât prețul de pornire a licitației.
„Dacă marți dimineață am semnat contractul pe fonduri europene pentru construirea unei grădinițe noi în cartierul Burdujeni Sat, azi dimineață am semnat contractul de execuție a lucrărilor, cu firma Conbucovina, care este lider de proiect, cu o valoare de 2.430.255 de lei, adică undeva la 85% din valoarea de pornire a licitației. Un lucru bun, de asemenea, este că în loc de 36 de luni pentru execuție, cât prevede contractul pe fonduri europene, constructorul s-a angajat să realizeze lucrarea în 24 de luni”, a spus miercuri dimineață primarul Sucevei, Ion Lungu.
Noua grădiniță va fi pe două niveluri – parter și etaj, cu o suprafață construită de 438,48 mp, iar cea desfășurată de 848,66 mp.
Aceasta va avea și locuri de joacă pentru copii – 320 mp, spații pietonale, precum și 1.678 de mp de spații verzi.
Licitația de atribuire a execuției acestui proiect pe fonduri europene a fost organizată pe clauză suspensivă, conform normelor legale introduse recent, ceea ce a permis semnarea contractului imediat după finalizarea actelor de finanțare din fonduri europene.


