Vizită de lucru

Drapelul României, dăruit de președintele României Cetății de Scaun a Sucevei

Președintele Klaus Iohannis cu președintele CJ, Gheorghe Flutur, și primarul Ion Lungu
Președintele Klaus Iohannis cu președintele CJ, Gheorghe Flutur, și primarul Ion Lungu

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat ieri o vizită de lucru în municipiul Suceava, la invitația președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru a marca deschiderea manifestărilor dedicate Unirii Bucovinei cu România și Centenarului Marii Uniri. Președintele Iohannis a ajuns în fața Palatului Administrativ la ora 11.00, însoțit de președintele CJ, Gheorghe Flutur, și de primarul Sucevei, Ion Lungu. După intonarea imnului de stat de către fanfara municipalității, președintele României a depus o coroană de flori la bustul unionistului bucovinean Iancu Flondor. După ceremonie a mers pentru a da mâna cu oamenii care au venit să asiste la acest eveniment, pe acordurile cântecului popular „Cântă cucu-n Bucovina”, apoi delegația oficială a plecat către Muzeul de Istorie, unde a fost așteptată de directorul instituției, Emil Ursu.
Ulterior, președintele Iohannis a declarat despre muzeu că aici a simțit „respectul puternic pe care bucovinenii îl acordă trecutului și tradițiilor, construind și modernizând instituții, dar, mai ales, dându-le viață și dedicându-le tinerilor. Bucovina de astăzi înțelege spiritul marilor sacrificii, al proiectelor și deciziilor de acum un secol”.
Ultimul punct al vizitei de lucru a fost Cetatea de Scaun a Sucevei. Aici, alături de înaltul oaspete și de gazde a venit și o delegație din Alba Iulia, formată din președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, și primarul municipiului reședință de județ, Mircea Hava.
Aici, după intonarea imnului național de Corala „Ciprian Porumbescu”, președintele României a declarat că „în semn de cinstire a făuritorilor Marii Uniri” dăruiește Cetății de Scaun a Sucevei, „niciodată cucerită”, drapelul României, adus de răzeși.
Iohannis: „Pentru o zi, Cetatea de Scaun a Sucevei este centrul României”
În alocuțiunea rostită la Cetate, președintele Iohannis a spus că „serbăm 100 de ani de când Bucovina și-a regăsit țara, România, iar astăzi, Cetatea de Scaun a Sucevei nu este doar o culisă, nu este doar un monument istoric”, ci astăzi, „pentru o zi, Cetatea de Scaun a Sucevei este centrul României”.
„La aniversarea unui secol de la constituirea Consiliului Național Român din Bucovina, organismul care a pregătit și organizat unirea Bucovinei cu România, las în Cetatea de Scaun, ca simbol și mesaj de unitate și de prezență a statului român în această străveche Cetate de Scaun, acest drapel al României, un drapel național”, a afirmat președintele Iohannis.
El a arătat că România a fost gândită de făuritorii Marii Uniri „ca un proiect național de coeziune”, „un spațiu în care toți sunt egali în fața legii” și că „trecerea în al doilea Centenar al modernității noastre comune trebuie să fie mai degrabă prilejul asumării unei mari responsabilități”.
Președintele Iohannis a declarat că a dorit să se oprească mai întâi la monumentul dedicat lui Iancu Flondor, „acel «om întreg și neînfricoșat român», cum îl descria Nicolae Iorga”, iar Cetatea de Scaun, „locul care nu a fost niciodată cucerit”, „este un simbol al capacității și hotărârii românilor, oamenilor acestor locuri, care, timp de generații, au apărat ce au avut mai valoros, ce au avut mai important: libertatea, identitatea națională și drepturile lor de oameni liberi”.
„Așa cum poate știți, eu provin dintr-o cetate care, la fel ca cea a Sucevei, nu a putut fi cucerită timp de secole, pentru că libertatea și prosperitatea comunităților s-au bazat întotdeauna mai degrabă pe libertatea cetățenilor, pe cinstea conducătorilor și pe integritatea magistraților, decât pe grosimea zidurilor fortificației. Astăzi, românii le cer cu tărie demnitarilor țării să se ridice la aceleași înalte standarde morale. Suntem împreună, uniți ca în urmă cu 100 de ani, hotărâți în a ne apăra proiectul de societate pe care ne-o construim de aproape trei decenii. O societate fără ziduri, deschisă, unită prin respectul democrației, o adevărată Cetate de Scaun a libertății și a drepturilor omului, funcționând prin domnia legii în folosul binelui comun”, a afirmat președintele țării, care a mai spus că îi salută pe cei care lucrează la o astfel de Românie și cu ei se simte „profund solidar”.
Un fag din Bucovina și pământ din Cetate au plecat spre Alba Iulia
De la gazde, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarul Sucevei, Ion Lungu, Klaus Iohannis a primit o Plachetă „Iancu Flondor”, medalia „Centenarul Unirii Bucovinei cu Țara” și medalia „630 de ani de atestare documentară a Sucevei”.
Delegației de la Alba Iulia, formată din președintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel, și primarul orașului, Mircea Hava, prezentă la Cetate, Flutur i-a oferit un vas din ceramică de Marginea, cu pământ din cetate, în care a fost sădit un fag, care urmează să fie transplantat la Alba Iulia. Primarul Hava s-a declarat profund emoționat de darul primit, de „pământul stropit cu sânge de înaintași” și martor la luptele localnicilor pentru libertate și a spus că își dorește ca România să crească „așa cum au dorit cei care au făcut unirea acum 100 de ani”.
La finalul ceremoniei, președintele Klaus Iohannis a felicitat Corala „Ciprian Porumbescu” pentru interpretarea imnului de stat și a făcut fotografii împreună cu toți cei prezenți la Cetatea de Scaun.

Medalia aniversară de atestare documentară a Sucevei, oferită de primarul Lungu președintelui Iohannis
Medalia aniversară de atestare documentară a Sucevei, oferită de primarul Lungu președintelui Iohannis
Gheorghe Flutur i-a oferit președintelui Iohannis Placheta „Iancu Flondor”
Gheorghe Flutur i-a oferit președintelui Iohannis Placheta „Iancu Flondor”
Dăruirea steagului României Cetății de Scaun a Sucevei
Dăruirea steagului României Cetății de Scaun a Sucevei
Președintele Iohannis în Cetatea de Scaun
Președintele Iohannis în Cetatea de Scaun
Primirea la Muzeul de Istorie
Primirea la Muzeul de Istorie
Baie de mulțime
Baie de mulțime
Depunerea coroanei la bustul lui Iancu Flondor
Depunerea coroanei la bustul lui Iancu Flondor
Drapelul României, dăruit de președintele României Cetății de Scaun a Sucevei
Drapelul României, dăruit de președintele României Cetății de Scaun a Sucevei
Președintele Klaus Iohannis cu președintele CJ, Gheorghe Flutur, și primarul Ion Lungu
Președintele Klaus Iohannis cu președintele CJ, Gheorghe Flutur, și primarul Ion Lungu

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează un simpozion de studii canonice în contextul sărbătoririi Centenarului Patriarhiei Române