Investiție

În comuna Dărmănești vor începe lucrările de modernizare a dispensarului medical din satul Măriței

Primarul comunei Dărmănești, Dănuț Chidoveț

Primarul comunei Dărmănești, Dănuț Chidoveț, a anunțat că a semnat contractul cu firmele care au câștigat licitația pentru modernizarea dispensarului medical din satul Măriței. Dănuț Chidoveț a spus că în urma finalizării procedurii de licitație au fost desemnate societățile care se vor ocupa de proiectarea și execuția lucrărilor de „Extindere, reabilitare, modernizare dispensar medical din satul Măriței”.
Chidoveț a spus că investiția pentru această lucrare este de aproximativ 1,2 milioane de lei. El a arătat că fondurile pentru modernizarea și reabilitarea dispensarului medical sunt alocate de la Ministerul Dezvoltării Regionale, printr-un proiect în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. Primarul din Dărmănești a spus că proiectarea trebuie să fie finalizată în două luni, iar durata de executare a investiției este de 12 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Dănuț Chidoveț a declarat că în dispensarul medical din Măriței își desfășoară activitatea doi medici generaliști și un stomatolog. El a precizat că prin proiect clădirea dispensarului va fi extinsă și va fi reabilitată în totalitate.
Lucrările în cadrul acestui proiect vor fi realizate de asocierea de firme SC Central Construct Bucovina SRL și SC Etalon Pol Consult SRL din Suceava.

Recomandări

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Modernizarea Drumului Talienilor din Mălini a fost finalizată. Șoldan: „Acest drum înseamnă turism, dezvoltare și o legătură rutieră sigură prin munți”

Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș