Un sucevean de 23 de ani a murit într-un accident petrecut pe drumul spre Ardeal

Un sucevean de 23 de ani a murit într-un accident petrecut pe drumul spre Ardeal
Un sucevean de 23 de ani a murit într-un accident petrecut pe drumul spre Ardeal

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Suceava, fiul fostului director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, Daniel Drăgoi, a murit într-un accident petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, pe raza județului Bistrița-Năsăud, la Reteag.
În jurul orei 3.40 din noapte, un autoturism scăpat brusc de sub control a părăsit partea carosabilă și a intrat în impact cu un podeț, răsturnându-se.
”În urma intervenției echipajelor medicale, s-a constatat din păcate decesul șoferului și rănirea gravă a unei pasagere de 19 ani, din Oradea”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Tânărul care a murit se numea Natty Drăgoi și avea 23 de ani. El a absolvit Liceul Teoretic Filadelfia din Suceava și era student la Oradea. La ora accidentului, tânărul merge spre Oradea, conform unor informații întorcându-se de la o nuntă. Tânărul de 23 de ani era liderul de închinare de la Biserica Lumina de pe Calea Clujului din Oradea, scrie cotidianul Bihor Online. Deși nu s-a precizat la nivel oficial, oboseala la volan pare să fie cauza tragediei.
Mediul online abundă deja de mesaje de regret pentru tânărul foarte cunoscut în Suceava și bine văzut în comunitatea religioasă din care făcea parte.
„Ne-ai fost dăruit pentru prea puțin timp Natty Drăgoi!!! Au fost doar 8 ani… și 88 dacă erau, aici jos, alături de tine, mult prea puțini ar fi fost…
Dar suntem plini de gratitudine pentru energia ta, zâmbetul tău larg, plin de pace și bunătate, voința ta puternică îndreptată spre binele celorlalți, seriozitatea și maturitatea ta spirituală care ne-a dat avânt încă dintr-a 5-a și toate cele frumoase pe care ni le ai oferit zi de zi la clasă, în excursii, evenimente și oriunde ai fost prezent. Te iubim și te îmbrățișăm cu drag, cu gândul că ne vom revedea”, a transmis promoția 2017 a Liceului Teoretic Filadelfia.

Tanarul mort la numai 23 de ani
Tanarul mort la numai 23 de ani
Accidentul a fost extrem de violent
Accidentul a fost extrem de violent
Un sucevean de 23 de ani a murit într-un accident petrecut pe drumul spre Ardeal
Un sucevean de 23 de ani a murit într-un accident petrecut pe drumul spre Ardeal

Recomandări

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens