Ministrul Educației anunță modificări importante în ceea ce privește admiterea la liceu din vara anului următor. Astfel, la calculul mediei de admitere, ponderea mediei claselor V – VIII va reprezenta 20% (față de 25% până în prezent), iar examenul de evaluare de la finalul clasei a VIII-a va avea o pondere de 80%, față de 75% cum a fost în 2014, 2015 și 2016.
Cu alte cuvinte, importanța examenului de evaluare națională crește, în vreme ce rezultatele din anii de gimnaziu pierd tot mai mult teren la admiterea la liceu. De exemplu, dacă avem în vedere admiterea la liceu din 2013, media de admitere era media aritmetică între cele două note.
Pentru anul următor, repartizarea computerizată se va face tot în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și în funcție de preferințele elevilor. Schimbarea survine din faptul că admiterea la liceu se va realiza într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care se vor analiza cazuri speciale. Astfel, admiterea se va finaliza mai repede, în jurul datei de 21 iulie, anunță Ministerul Educației.
În acest an, admiterea la liceu a avut loc în trei etape. În prima au fost repartizați marea majoritate a absolvenților claselor a VIII-a. La a doua etapă a repartizării computerizate au participat candidații care au rămas nerepartizați după prima etapă sau nu au participat, din diferite motive, la prima etapă de admitere. În cea de-a treia etapă au fost rezolvate situațiile absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat la cele două etape de admitere și au solicitat ulterior un loc în clasa a IX-a, precum și ale celor care și-au încheiat situația școlară ulterior desfășurării etapelor de admitere menționate anterior.