Drama unei familii cu șapte copii din comuna Grănicești care a rămas pe drumuri după ce casa în care locuia a fost distrusă de un incendiu, în urmă cu o săptămână, a impresionat mulți oameni în aceste zile. Între ei, un preot cu suflet mare care nu a stat mult pe gânduri și a luat inițiativa de a ajuta concret în construcția unei noi case pentru familia năpăstuită. Exemplul său a fost îmbrățișat de autoritățile locale din comună și de alți oameni, dornici să-i ajute pe cei din familia Teodoru.
O întreagă familie cu șapte copii a rămas fără locuință
Nenorocirea s-a petrecut în seara de 12 februarie, în comuna Grănicești, în timp ce soții Margareta și Archip Teodoru erau acasă, cu toți cei 7 copii ai lor. În timp ce se aflau în bucătăria anexă casei de locuit, la un moment dat au simțit miros de fum dintr-o cameră a casei, folosită de familie ca dormitor. Mama copiilor, în vârstă de 35 de ani și însărcinată cu gemeni, a fost cea care a sunat la 112 cu puțin înainte de ora 18.00 și a anunțat izbucnirea incendiului în interiorul casei. Flăcările s-au extins cu repeziciune în interiorul camerei, astfel încât la sosirea pompierilor acoperișul casei și al anexei ardeau generalizat, existând pericolul de extindere la celelalte construcții din preajmă. Părinții au reușit să iasă din interior împreună cu cei șapte copii, fără a putea salva însă mare lucru dintre flăcările întețite. În timpul intervenției de stingere a incendiului care ardea violent, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor femeii însărcinate, care a suferit un atac de panică și a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, pentru investigații suplimentare. Incendiul despre care s-a constatat că a izbucnit din cauza unor scântei căzute din soba dormitorului a distrus întreaga locuință a familiei, cu tot cu mobilier și îmbrăcăminte, valoarea totală a pagubelor depășind 35.000 de lei.
Vestea despre drama familiei Teodoru s-a răspândit rapid, ajutorul neîntârziind să apară
Primii care au luat contact cu nenorocirea petrecută în curtea familiei au fost cei din conducerea Primăriei Grănicești, care au încercat să le întindă o mână de ajutor prin implicarea în curățenia de la locul incendiului și organizarea unei colecte de haine pentru familie și a uneia de furaje pentru animale. Salvarea a venit însă din partea preotului Ceahlău Gheorghe Gicu, de la biserica parohiei satului Lunca, din comuna Vârfu Câmpului, un om cu mult suflet și inițiativă, pe care drama celor din familie l-a mobilizat. Vestea nenorocirii, adusă preotului de finul acestuia, Costel Emanuel Crețu din Suceava, i-a făcut pe cei doi să le facă celor aflați în necaz o vizită, chiar a doua zi după incendiu. Ei au fost impresionați până la lacrimi de ceea ce au găsit la Grănicești, iar preotul s-a gândit atunci că trebuie să facă ceva pentru a-i ajuta și ne-a povestit: ”Ajuns la locuința familiei, am găsit șapte copii bine crescuți și jucăuși, în mijlocul lor fiind mama, însărcinată cu gemeni. Am trăit emoții puternice când am văzut mămica care are în pântece doi copii gemeni și care cu toate lipsurile, mi-a zis că cel mai mare obiectiv al familiei este nașterea copiilor! Am plâns! Mai mult decât orice, copiii sunt prima prioritate și cu adevărat dragostea de mamă aici funcționează la maxim, fiind un exemplu pentru toți.” În aceeași zi a luat legătura cu arhitectul Constantin Haralamb, care a întocmit în mod gratuit proiectul noii case a familiei Teodoru, iar primarul Gheorghe Nuțu al comunei Grănicești, plin de bunăvoință, s-a declarat și el alături de cei care au luat inițiativa. Un mesaj emoționant lansat de preotul Ceahlău Gheorghe Gicu pe o rețea de socializare a dus la adunarea primelor donații, o mașină întreagă cu zahăr, făină, cartofi, ulei, carne, conserve, ciocolată, suc, pâine, rechizite școlare, ghiozdane, îmbrăcăminte nouă și jucării ajungând la familie.
O nouă casă va adăposti familia din Grănicești
În scurt timp a apărut noul proiect al locuinței, o casă mare și încăpătoare pentru întreaga familie. Cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și aprobarea Înaltpreasfințitul Pimen, pentru ridicarea acoperișului noii case va fi donată întreaga cantitate de lemn fasonat necesară. În același timp, în urma donațiilor în bani primite și a discuțiilor purtate cu cei de la firma Dedeman, care au asigurat transport gratuit, părintele Ceahlău Gheorghe Gicu le-a adus în curte celor din familia Teodoru 55 de metri cubi de cărămidă, necesari ridicării noii case. Conducerea primăriei și-a arătat disponibilitatea suportării manoperei de ridicare a noii construcții, precum și pentru procurarea fierului beton și a cimentului necesar, oferind în același timp un ajutor financiar familiei și un angajament de sprijin în procurarea unei centrale termice. Prin truda preotului Ceahlău s-a dat deja comanda geamurilor din termopan, urmând a fi achiziționate ușile de interior și exterior ale casei, iar mobilierul și alte dotări interioare necesare traiului familiei vor fi livrate de firma Auchan, prin binevoința directorului Lucian Vacariuc, șeful sucursalei Suceava. Chiar dacă o importantă parte a materialelor pentru noua zidire au fost procurate, mai este drum lung de parcurs și alte materiale importante de procurat până la finalizarea casei acestei familii greu încercate, cum ar fi tabla de acoperiș, parchetul și materialele pentru finisaje. Toți cei care le pot oferi sprijin sau ajutor de orice fel celor din familia Teodoru, afectată de incendiu, îl pot contacta direct pe preot la adresa de Facebook Ceahlău Gheorghe Gicu, sau pe telefonul acestuia, la numărul 0744 644042. Lucrările de construcție vor demara cât mai curând posibil, când vremea va permite.
Grănicești
Familia cu șapte copii care a rămas fără locuință după incendiu va avea o casă nouă
