Competiție

Rafael Marculeac și Darius Curuț, calificați la Olimpiada de Limbă Polonă de la Varșovia

Rafael Marculeac și Darius Curuț (mijloc), alături de organizatori
Rafael Marculeac și Darius Curuț (mijloc), alături de organizatori

Rafael Marculeac, din clasa a XII-a, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, și Darius Curuț, din clasa a X-a, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, s-au calificat la etapa internațională a Olimpiadei de Literatură și Limbă Polonă de la Varșovia.
Rafael Marculeac din Solonețu Nou și Darius Curuț din Pleșa au fost recompensați cu premiul I în cadrul fazei naționale a olimpiadei, de la finele săptămânii trecute, în județul Suceava
La aceasta au participat 39 de elevi din clasele V-VIII și nouă elevi de liceu.
„Câștigătorii și cei care au obținut mențiuni au primit diplome și premii în bani din partea Ministerului Educației. Învingătorii și toți participanții au fost recompensați și de Uniunea Polonezilor din România. Organizarea olimpiadei a fost susținută, în mod tradițional, de Ambasada Republicii Polone la București, din fondurile Ministerului Afacerilor Externe al RP alocate Diasporei Poloneze, care a făcut posibilă prezența reprezentantului Comitetului Central al Olimpiadei de Literatură și Limbă Polonă de la Varșovia, profesorul Wojciech Kaliszewski”, au transmis reprezentanții Uniunii Polonezilor din România.

  • Rezultatele etapei naționale

La etapa națională, la clasa a V-a, rezultatele au fost următoarele: Locul I – Claudia Faustâna Balac și Paula Maria Rotundu din Poiana Micului; Locul III – Adelin Iustin Bălănică din Solonețu Nou; Mențiune – Maria Patricia Zielonka din Solonețu Nou.
La clasa a VI-a, rezultatele sunt următoarele: Locul I – Claudia Catargiu din Poiana Micului și Ewa Emilia Marculeac din Solonețu Nou; Locul III – Nicoleta Gabriela Droșceac și Claudia Chachula din Solonețu Nou; Mențiune Gabriel Pamparău din Poiana Micului.
La clasa a VII-a, sunt câștigători: Locul I – Ștefan Emanuel Calistru din Suceava; Locul II – Marian Daniel Dorosceac din Solonețu Nou; Locul III – Daria Yasmina Longher din Solonețu Nou; Mențiuni – Janinka Anastazia Andronic și Mario Lucian Bălănică din Solonețu Nou.
La clasa a VIII-a, au fost premiați: Locul I – David Catargiu din Poiana Micului; Locul II – Tereza Gabriela Hofman din Poiana Micului; Locul III – Rafael Lehoțchi din Poiana Micului; Mențiune – Alexandra Pamparău din Poiana Micului.
La clasa a IX-a: Locul I – Amada Daiana Bieleș din Solonețu Nou; Locul II – Eliza Maria Iedenac din Solonețu Nou; Locul III – Lucica Malițchi din Solonețu Nou; Mențiune – Albert Cohut din Solonețu Nou.
La clasa a X-a: Locul I – Darius Curuț din Pleșa; Locul III – Letisia Rujițchi din Pleșa.
La clasa a XI-a: Mențiuni – Bianca Carmen Polacec din Poiana Micului și David Revai din Solonețu Nou.
La clasa a XII-a: Locul I – Rafael Marculeac din Solonețu Nou.

Rafael Marculeac (mijloc), alături de organizatori
Rafael Marculeac (mijloc), alături de organizatori
Darius Curuț (mijloc), alături de organizatori
Darius Curuț (mijloc), alături de organizatori
Elevii alături de organizatori
Elevii alături de organizatori
Rafael Marculeac și Darius Curuț (mijloc), alături de organizatori
Rafael Marculeac și Darius Curuț (mijloc), alături de organizatori

Recomandări

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur

Liderii IMM-urilor din Suceava critică dur politica fiscală a Guvernului: „IMM-urile au devenit bancomatul statului!”

Conducerea Patronatelor IMM-urilor din județul Suceava a criticat dur noile măsuri de austeritate
Conducerea Patronatelor IMM-urilor din județul Suceava a criticat dur noile măsuri de austeritate

Formații din Insula Paștelui – Chile, România, Grecia, Polonia și alte țări au făcut spectacol în deschiderea Festivalului „Arcanul” din Rădăuți

Ansamblul folcloric Mahia Rapa Nuie din Insula Paștelui-Chile i-a încântat pe rădăuțeni cu dansuri tradiționale din această țară
Ansamblul folcloric Mahia Rapa Nuie din Insula Paștelui-Chile i-a încântat pe rădăuțeni cu dansuri tradiționale din această țară