Angelica Fădor: Părinții vor beneficia de concediu pentru supravegherea copiilor, în situația suspendării cursurilor școlare

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a anunțat că părinții din România vor beneficia de concediu pentru supravegherea copiilor, în situația suspendării cursurilor școlare. Angelica Fădor a spus că această măsură a devenit lege, după ce a fost aprobată în unanimitate în Camera Deputaților. Fădor a precizat că potrivit acestei legi, unul dintre părinți poate beneficia de concediu pentru supravegherea copiilor, în situația suspendării cursurilor sau a închiderii temporare a unităților de învățământ, inclusiv pe durata vacanțelor școlare.
„Zilele libere se acordă și părinților copiilor mai mici de trei ani, chiar dacă aceștia nu sunt cuprinși într-o formă de educație timpurie anteșcolară. Cererea pentru acordarea de zile libere trebuie însoțită de o declarație pe proprie răspundere a celui de-al doilea părinte, din care să reiasă că nu a solicitat aceleași facilități la locul său de muncă”, a explicat deputatul PNL de Suceava. Angelica Fădor a declarat că vor beneficia de zile libere pentru îngrijirea minorilor, dar doar cu acordul angajatorului, salariații dintr-o serie de domenii cheie, respectiv sectorul energetic național, telecomunicații, radioul și televiziunea publică, domeniul nuclear, asistența socială, transporturile în comun și pe calea ferată, salubrizarea localităților, aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură, apă, comerț alimentar, producție și distribuție de medicamente, farmacii, distribuție de carburanți.
Potrivit noilor prevederi legale, de zilele libere nu pot beneficia familiile în care unul dintre părinți se află în concediu de creștere a copilului, în concediu de odihnă sau fără plată sau este asistent personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere.
De asemenea, nu pot primi zile libere nici salariații din firmele cu activitatea suspendată și angajații al căror soț sau soție nu realizează venituri din salarii, activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, din activități agricole sau silvice, excepție făcând doar cei care sunt încadrați într-un grad sever de handicap.
Angelica Fădor a precizat că valoarea indemnizațiilor aferente zilelor libere este suportată de angajator și este 75% din salariul de bază aferent unei zile lucrătoare, indemnizația fiind supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale.
Fădor a mai spus că în cazul persoanelor aflate în concediul pentru creșterea copilului, dreptul acestora la indemnizație se va prelungi cu încă 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Recomandări

Centrul respiro Casa Teona, din Suceava, cu servicii gratuite pentru copii cu dizabilități și părinții lor, a devenit funcțional

Kinetoterapeut Roxana Croitor, asistent social Eudochia Pîțu, ing. Cristea Costiuc, președintele Asociației Teona Ariana

Kinetoterapeut Roxana Croitor, asistent social Eudochia Pitu, ing. Cristi Costiuc, presedintele Asociatiei Teona Ariana
Kinetoterapeut Roxana Croitor, asistent social Eudochia Pitu, ing. Cristi Costiuc, presedintele Asociatiei Teona Ariana

Părinți revoltați și copii scoși de la cursuri la Părhăuți, la revenirea la catedră a unui profesor acuzat de agresarea sexuală a unei eleve

Părinți revoltați și copii scoși de la cursuri la Părhăuți, la revenirea la catedră a unui profesor acuzat de agresarea sexuală a unei eleve

Prof. Daniela Ceredeev: „Îi pregătim pe copii pentru ceea ce va deveni lumea peste 30-40 de ani. Suntem responsabili de felul în care ei vor face față provocărilor”

Protecția Copilului se oferă să acorde consiliere părinților și copiilor cu dizabilități de la Asociația „Steaua Speranței”