Peste 2000 de kg de deșeuri, adunate și reciclate de elevii de la Colegiul „Hurmuzachi”

Deșeuri adunate și reciclate de elevii liceului

Joi, 25 aprilie 2024, în cadrul programului „Săptămâna verde”, la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți s-a organizat o amplă activitate de reciclare sub deviza: „Nu lăsa grija pentru mediu să ia vacanță. Mai târziu vei regreta!” (codul Eco-Școala).
Aflată la a doua ediție, aceasta acțiune de promovare a unor comportamente prietenoase cu mediul înconjurător a avut drept scop colectarea și reciclarea de mase plastice/ peturi și hârtie/ carton. Desfășurată sub forma unui concurs, activitatea a implicat 20 dintre clasele colegiului, fiind organizată și coordonată de către prof. dr. Adrian Nicolae Puiu, directorul colegiului, prof. Nicoleta Mitrofan, responsabil Eco-Școala, prof. Alexandru Ciobara, prof. Constantin Ichim și prof. Vasile Roșca și s-a bucurat de sprijinul atât al personalului didactic-auxiliar și nedidactic al școlii, cât și al părinților și al comunității.
Competiția dintre clase a fost una intensă, întrucât premiile puse la dispoziție de SC Servicii Comunale SA, reprezentată prin director Adi-Gheorghiță Jecalo, au fost destul de consistente: Premiul I – 1.000 lei, Premiul al II-lea – 500 lei, Premiul al III-lea – 300 lei.
Elevii s-au mobilizat și au strâns o cantitate totală de 2162 kg de materiale reciclabile, acestea fiind cântărite și preluate de către SC Servicii Comunale SA, care a pus la dispoziție personal pentru coordonarea colectării, precum și utilajele necesare.
La final, clasele cu cele mai mari cantități de deșeuri reciclabile colectate au fost premiate: clasa a IX-a G (300 kg) – Premiul I, clasa a X-a A (292 kg) – Premiul al II-lea, clasa a IX-a D (230 kg) – Premiul al III-lea. Cantități de peste 100 kg au mai colectat clasele a X-a C (194 kg), a XI-a C (185 kg), a IX-a F (125 kg) și a XII-a F (124 kg). „Felicitări tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurarea a acestei acțiuni!”, au transmis organizatorii.

Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională