Lansarea volumului de poezie de debut „Paisprezece vieți și încă o eternitate” al elevei Sorina Rîndașu

Lansarea volumului de poezie de debut "Paisprezece vieți și încă o eternitate" al elevei Sorina Rîndașu

La Primăria orașului Salcea, Sala de ședințe, a avut loc vineri, 13 iulie, lansarea volumului de poezie de debut „Paisprezece vieți și încă o eternitate” al elevei Sorina Rîndașu, în vârstă de 15 ani. Emoționată, fericită că a ajuns să trăiască un astfel de moment la care visează orice „făuritor” de poezie, de proză etc., Sorina Rîndașu a spus că odată cu publicarea acestui volum, „mi-am asumat tot ceea ce a trebuit să îmi asum. Să fiu criticată, înjurată, felicitată, îmbrățișată. Și multe altele. Pentru că acesta a fost pasul de care am avut nevoie pentru a face un pas în față și a spune «da, eu sunt Sorina și asta e ceea ce fac, scriu poezie. Și nu poezie după vreun tipar. Scriu exact așa cum îmi dictează ramurile subconștientului meu, și sunt convinsă că așa e cel mai bine”.
Adolescenta recunoaște că singură nu ar fi reușit să ajungă până la acest moment – al lansării de carte. În primul rând, Sorina i-a mulțumit Andreei Oana Duduman, care s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă „Paisprezece vieți și încă o eternitate” și datorită căreia Sorina „își trăiește visul”. Sorina Rîndașu a mulțumit și echipei „Literatura pe tocuri”, pentru sprijin și devotament, Editurii Sfântul Ierarh Nicolae, Primăriei orașului Salcea (instituție care a reprezentat sponsorul principal) și primarului Ilie Lungu, pentru tot sprijinul și disponibilitatea de a organiza un eveniment special pentru Sorina.

Recomandări

Dan Strutinschi: „Vreau să încerc să fac o culegere de proză scurtă umoristică. În vremurile noastre…, cu umor negru. Voi continua să scriu”

Lansarea volumului „Lumea prezentată sucevenilor. N-ai economist... vine Dan”, semnat de Dan Strutinschi

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu