O amplă acțiune de control realizată în comun de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi al Județului (IJJ) Suceava și Asociația Club Sportiv Bucovina Fishing s-a lăsat cu amenzi, pește confiscat și plase monofilament distruse. Descinderea a avut loc sâmbătă dimineață pe Acumularea Rogojești de pe râul Siret, iar informațiile pe care le aveau cei care au inițiat acțiunea de control s-au adeverit în mare parte.
La fața locului au fost găsite trei plase confecționate din material textil, dar și de tip monofilament cu dimensiunea totală de aproximativ 1.000 m. Cu ajutorul acestor plase, braconierii aveau pescuită deja o cantitate de circa 40 de kilograme de știucă, lin, babușcă, caras și biban. Peștii vii, circa 30 de kilograme, au fost aruncați înapoi în apă, iar diferența de 10 kilograme de pește mort și plasele de pescuit au fost distruse prin ardere.
Cu prilejul aceleiași acțiuni de control s-a aplicat și o amendă de 600 de lei pentru pescuitul în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție conform Ordonanței de Urgență nr. 23 din 05.03.2008 privind pescuitul și acvacultura.
Reprezentanții IJJ Suceava vor acționa, și în perioada următoare, pentru protejarea fondului piscicol și respectarea cadrului legal care reglementează pescuitul.