Accident

Bărbat mort după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a murit duminică seară după un accident care a avut loc în zona localității Bosanci. Din primele date de anchetă, autoturismul a lovit un cap de pod, iar apoi s-a răsturnat. Șoferul, originar chiar din Bosanci, era singur în autovehiculul marca Opel. El a rămas încarcerat, iar după ce a fost extras dintre fiarele contorsionate s-a constatat că se află în stare de inconștiență.
Echipajul medical sosit la fața locului a început imediat manevrele de resuscitare, dar toate eforturile au fost zadarnice. La locul accidentului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă). Medicii legiști vor trebui să stabilească acum dacă bărbatul decedat consumase sau nu băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Bărbat mort după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod
Bărbat mort după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod
Bărbat mort după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod
Bărbat mort după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod
Bărbat mort după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod
Bărbat mort după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod

Recomandări

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens