Expoziție de pictură

„Revelații cromatice”, la Observatorul Astronomic Suceava

La Observatorul Astronomic Suceava s-a deschis marți expoziția de pictură cu genericul „Revelații cromatice”, realizată de artistul plastic sucevean Leonard Adrian Melisch.
Organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare”, Casa de Cultură a Studenților Suceava și Asociația de artă „Nicolae Tonitza”, expoziția prezintă publicului 22 de lucrări executate, în cea mai mare parte, pe parcursul anului 2016.
Inginer cu preocupări artistice (muzică și pictură), Leonard Adrian Melisch, care a urmat cursurile Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava la clasa prof. Dumitru Rusu, s-a remarcat printr-o susținută prezență pe simeze în expoziții personale și de grup, ca membru al Asociației de artă „Nicolae Tonitza”.
Prezentat de președinta asociației, dr. în arte vizuale Ana Maria Ovadiuc – AMO, ca un pictor activ, care a experimentat diverse procedee de expresie plastică pentru a se opri, pe moment, la tehnica vibrantă a cuțitului de paletă, Leonard Adrian Melisch are deja o manieră picturală proprie, care îl face inconfundabil în branșa celor care folosesc acest instrument cu care pasta de culoare se așterne în straturi suprapuse și consistente.
Cu câteva lucrări care justifică prezența sub cupola Planetariului sucevean („Aurora borealis”, „Equinox”…), expoziția aliniază pe trepiede tablouri cu titluri ca „Reflections”, „Fluid”, „Rust”, „Zori de zi”, „Spre Rarău”, „Monastery” sau „Crăițe”, „Prin pădure”, „Printre mesteceni”, „Casa din vis”…
O expoziție la care publicul (din generații diferite, de la seniori, la studenți și copii de vârstă preșcolară) a savurat și momentul muzical susținut de Alex Tipa și Vladimir Petruț Frij, cu piese din repertoriul formației Phoenix.
Expoziția poate fi vizionată până la sfârșitul lunii septembrie.

Recomandări

Grațiela Țurțu a expus 39 de tablouri la Galeria Bibliotecii Bucovinei, oferind publicului „o contabilitate a emoțiilor”

Lucrări de pictură, grafică și realizări în tehnici proprii au deschis orizontul unei noi expoziții semnate Radu Bercea, la Biblioteca Bucovinei

Expoziția „Îmbinări cromatice” a artistului plastic Manole Ciui la Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei

Universul artistic al pictorului Leonard Adrian Melisch, în „Efecte Plastice”, la Galeria de Artă „Zamca”