În jur de 50 de polițiști protestează vineri, de la ora 13.00, în fața Prefecturii Suceava, principalele două nemulțumiri fiind legate de logistica precară și de salarizarea pe care o consideră foarte slabă în raport cu munca depusă și cu alte venituri din salarii ale bugetarilor, paralela des făcută fiind cu polițiștii locali.
Liderul protestatarilor, polițistul criminalist sucevean Bogdan Bănică, lider al Sindicatului „Decus”, și-a strigat nemulțumirile legate de promisiunile neonorate privind protecția polițistului, de faptul că doar 10% din parcul învechit de Dacii Logan al IPJ Suceava a fost schimbat într-un an de zile, de aceleași pistoale Carpați pe care încă se bazează în jur de 80% dintre polițiști și de faptul că încă sunt polițiști care merg la intervenții singuri.
S-au ținut momente de reculegere pentru polițiști care și-au pierdut recent viața în misiune, uciși cu sânge rece, printre ei și Sorin Vezeteu, polițistul omorât acum doi ani pe peronul Gării Burdujeni.
Ținta aproape exclusivă a nemulțumirilor a fost ministrul de Interne, Carmen Dan, căreia protestatarii i-au cerut în mod repetat și vocal demisia.
„Carmen Dan, Demisia!”, „Cât costă viața unui polițist?”, „STOP umilirii poliției române!” au fost mesajele afișate de polițiști.
Deși la protest au fost și câțiva polițiști de la alte sindicate (inclusiv de la Poliția de Frontieră), Bogdan Bănică a subliniat și lipsa de unitate a polițiștilor și a sindicatelor care îi reprezintă, la organizarea unui protest.