Turiști cazați la o pensiune unde proprietarii erau în izolare din cauza Covid-19



Poliția municipiului Vatra Dornei a deschis dosar penal în acest caz
Poliția municipiului Vatra Dornei a deschis dosar penal în acest caz

Polițiștii de la Vatra Dornei au constatat că o familie aflată în izolare, din cauza unui caz de Covid, avea cazați turiști în pensiunea aflată în aceeași curte cu imobilul celor în izolare iar proprietara a intrat în contact cu oaspeții. Sâmbătă, un echipaj de la Poliția Vatra Dornei, împreună cu un reprezentat al Direcției de Sănătate Publică și doi lucrători de la Jandarmeria Vatra Dornei, s-a deplasat pentru verificări la domiciliul unui bărbat confirmat pozitiv, aflat în autoizolare, împreună cu membri familiei sale.
Dacă bărbatul și soacra au fost găsiți în camere diferite, în imobilul unde își au domiciliul, polițiștii au constatat că soția celui pozitiv, administrator al pensiunii aflate în aceeași curte, nu a respectat regulile de distanțare socială și perimetrul în care trebuia să execute autoizolarea, cazând, vineri 23 octombrie, un număr de 12 turiști în clădirea amplasată în partea inferioară a curții locului de domiciliu.
”Cu ocazia verificărilor, au fost identificați cei 12 turiști cazați, urmând a se stabili care dintre aceștia au intrat în contact direct cu femeia care nu a respectat regulile impuse de măsura autoizolării la locul de domiciliu. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al polițiștilor suceveni.



Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat