Sucevenii vor avea de plătit taxe și impozite mai mari, de anul viitor.
Decizia a fost luată în ședința de Consiliu Local de marți dimineață, cu doar 12 voturi pentru (PNL + PMP) și 10 împotrivă (PSD + ALDE).
În medie ponderată, per total taxe și impozite, creșterea este de 19,16%, dar când vorbim de anumite taxe și impozite, precum cele pe apartamente, creșterea este undeva la 25%.
Sunt și o serie de taxe și impozite care nu au fost majorate deloc, fie pentru că au fost mărite deja anterior, fie pentru că se dorește încurajarea anumitor activități.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că majorarea taxelor și impozitelor locale este necesară având în vedere că reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10 la sută diminuează cu aproape 5 milioane de euro sumele care vor fi încasate anul viitor, iar prin noua grilă de impozitare se va acoperi parțial „gaura” creată bugetului local.
„La mulți ani, Bucovina, la mulți ani, dragi bucovineni! S-a întâmplat să vină acest proiect în discuție astăzi, pentru că ședința noastră ordinară, care trebuia să aibă loc joi, este zi liberă. Este un proiect pe marginea căruia au fost foarte multe discuții, inclusiv între noi, cei de la PNL și PMP. Nu este pentru nimeni o plăcere, nici pentru mine ca primar, să majorăm taxele și impozitele locale, dar, din păcate, prin modificarea sistemului de impozitare de la 16% la 10%, suntem obligați să compensăm pierderile pe care le vom avea anul viitor. Noi pierdem 40% din cotele defalcate pe venitul global, adică între 5 și 7 milioane de euro anul viitor”, a explicat edilul sucevean.
Discursul său a fost ironizat de consilierii locali din PSD, prin intermediului liderului de grup, Vasile Mocanu: „La mulți ani, bucovineni, vă mărim taxele și impozitele!”.
Și consilierii din ALDE au spus răspicat că nu au de gând să aprobe majorarea taxelor și impozitelor, tocmai de Ziua Bucovinei, dar voturile lor și ale PSD nu au fost suficiente.