Beat la volan, s-a angajat într-o urmărire cu poliția și a ajuns la spital



tul a ajuns la Spitalul Județean Suceava
tul a ajuns la Spitalul Județean Suceava

Un bărbat care s-a urcat beat la volan a încercat să fugă de polițiști și a ajuns la spital după ce s-a oprit cu mașina în gard. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 21.12, în timp ce acționa pe raza orașului Vicovu de Sus, un echipaj de poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe str. Calea Cernăuți din localitate și care a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce rula cu viteza de 94 km/h, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 4 km. Bărbatul de la volan a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit un gard din apropiere.Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 29 de ani din comuna Brodina și care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii dispunând reținerea bărbatului de 29 de ani, pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca luni să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru dispunerea unor măsuri preventive.



Recomandări