Pompierii s-au luptat patru ore pentru a stinge un incendiu la o hală de producție brichete din lemn



bilca incendiu1
bilca incendiu1

Un puternic incendiu izbucnit la o hală de producție brichete din lemn a dat serios de furcă pompierilor. Pentru a lichida incendiul care a izbucnit după miezul nopții de sâmbătă, la hala situată în comuna Bilca au fost trimise mai multe echipaje de pompieri. S-a intervenit cu 6 autospeciale aparținând Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și Detașamentului de Pompieri Rădăuți, cărora li s-au adăugat lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Bilca și Gălănești, iar toată misiunea a durat mai bine de patru ore.
La fața locului a fost trimisă și o ambulanță SMURD, dar, din fericire, echipajul medical, nu a fost nevoit să acorde îngrijiri medicale nici unei persoane.
”Incendiul se manifesta generalizat la întreaga hală, inclusiv la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 350 mp, fără pericol de propagare a flăcărilor. Au ars instalația de producere a brichetelor din lemn, alte materiale depozitate în interiorul halei și acoperișul construcției (din azbociment, pe astereală din draniță) pe 350 mp”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Cel mai probabil, flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric cu improvizații.


bilca incendiu2
bilca incendiu2
bilca incendiu3
bilca incendiu3
bilca incendiu4
bilca incendiu4
bilca incendiu1
bilca incendiu1


Recomandări